Absolvirea LTN
Absolvirea este poate cea mai emoționantă etapă din drumul unui elev prin școală. Absolvirea clasei a IV-a, trecerea la nivelul gimnazial de studii, absolvirea clasei a VIII-a și mai apoi a liceului, în clasa a XII-a sunt probabil cele mai semnificative momente în care atât elevii, dar mai ales profesorii și părinții realizează că trecerea timpului înseamnă maturizare, evoluție, armonizare și împliniri. La Liceul Teoretic Național acordăm o atenție deosebită acestor momente, marcându-le prin festivități formale, dar mai ales prin bucuria de a fi împreună, de a încheia un parcurs academic, de a ne lua un „rămas bun” privind de fapt spre alte start-uri și porți care se deschid în viitor.
Emoțiile au copleșit audiența în acest an în cadrul festivităților de absolvire: de la copii, la profesori, am avut parte de lacrimi, surprize, iertări și aprecieri dintre cele mai diverse și ne-așteptate. Elevii au acordat diplome de merit profesorilor, profesorii au identificat elevi cu personaje din lecturile obligatorii pentru examenele naționale, părinții au predat lecții de viață și învățătorii au fost elevii elevilor lor. Așa se face școală pentru viață la LTN. Și tot în acest fel, implicați deopotrivă, părinți – profesori – elevi, vom trece cu brio toate examenele școlare și ale vieții, în general.





