Povestea lui Filip Da Fonte Lourenco, elev în clasa a VII-a la Liceul Teoretic Național

Filip este unul dintre acei copii pentru care curiozitatea nu se oprește niciodată la primul răspuns. Pune întrebări, caută explicații, testează idei și descoperă, pas cu pas, cât de fascinantă poate deveni învățarea atunci când faci totul cu plăcere.

În materialul publicat de romaniapozitiva.ro, elevul Liceului Teoretic Național vorbește despre pasiunea pentru știință, despre profesorii care l-au inspirat și despre importanța unui mediu educațional care încurajează gândirea liberă, inițiativa și bucuria de a descoperi.

Haideți să îl cunoașteți mai bine pe Filip!

Filip, ești elev în clasa a VII-a, la Liceul Teoretic Național din București – și recent te-ai întors de la Olimpiada Națională de Chimie de la Sibiu. Ce altceva ți-ar plăcea să aflăm despre tine?

Probabil că ar trebui să încep cu pasiunea mea pentru chimie, deoarece este ceva ce simt că va rămâne și care cred că a pornit din felul în care eu învăț cel mai bine: atunci când mi se explică, prin experimente, prin practică. Dintotdeauna am preferat să înțeleg orice era nou, mai degrabă decât să memorez. Și, pentru că la chimie învăț lucruri care se aplică în viața reală și nu rămân doar în caiet, mi le însușesc mai repede. Cred că pentru mulți copii e mai ușor să învețe așa.

La chimie m-a ajutat mult și doamna profesoară Silvia Moraru care, de la primele ore din clasa a VII-a, mi-a spus că vede ceva în mine. Nu am știut atunci la ce se referea, dar acum cred că era vorba de curiozitatea mea. (zâmbește). Am început să lucrăm, apoi mi s-a părut din ce în ce mai interesant – și, de atunci nu m-am mai oprit. Așa am ajuns să mă calific la olimpiada națională de chimie.

Apoi, v-aș mai spune despre mine că fac înot de la 7 ani, am făcut și handbal și îmi place mult să joc Minecraft. În timpul liber, iubesc să desenez hărți digitale și să le integrez în joc.

Ai vorbit mai sus despre curiozitate, ceva ce te caracterizează. Ce înseamnă pentru tine să fii curios, Filip?

Înseamnă să pot pune oricât de multe întrebări. :)) Mama îmi povestește deseori că, atunci când eram mic, puneam foarte multe întrebări cu De ce? și Cum funcționează?. Cred că am și o carte care se numește chiar așa. Și acum pot spune că sunt tot la fel și la școală, pun multe întrebări, la multe dintre materii.

Apropos de curiozitate, ai participat la multe alte competiții. Anul acesta, medalii de Aur și Argint la NEO Science, la Științe și la Matematică – și locul I și medalia de Aur la iSTEM, competiție internațională la care ai luat punctajul maxim, din 590 de elevi. Ai simțit câteodată că e prea mult pentru tine, că vrei să renunți?

Nu cred, nu îmi amintesc. Poate doar când mi se pare că nu are sens să fac unele lucruri – dar nu este cazul cu pasiunile mele, de exemplu. Când simt că nu mai pot, fac o pauză. Așa am simțit să fac mereu, iar părinții mei m-au susținut. Îmi mai spun câteodată că greșesc din neatenție, că pot mai mult de atât, dar nu mă ceartă. La fel și profesorii mei, la materiile la care merg la competiții.

Nu îmi amintesc să se fi supărat pe mine cineva, vreodată, pentru un rezultat slab. Din contră, am fost încurajat să continui, pentru că din greșeli pot deveni mai bun. Eu așa știu. Probabil că de aceea nu am simțit vreodată că vreau să renunț înaintea unei competiții, pentru că am știut că nu mi se va reproșa ceva apoi.

Citiți AICI interviul integral.