LTN MUN 2026

Liceul Teoretic Național a găzduit cea de-a doua ediție a conferinței Model United Nations (MUN), un proiect organizat de elevi, care a reunit peste 130 de participanți din LTN și din alte licee din București. Desfășurat pe parcursul a trei zile, LTN MUN a oferit elevilor oportunitatea de a simula activitatea Organizației Națiunilor Unite, asumând rolul de delegați ai diferitelor state și dezbătând teme globale actuale. În cadrul celor 6 comitete ale ediției din acest an, participanții au susținut discursuri, au negociat și au colaborat pentru a identifica soluții și a redacta rezoluții.
Invitatul special al LTN MUN 2026 a fost doamna Andreea Mocanu, diplomat de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Doamna Mocanu a dat curs invitației elevilor LTN și a fost prezentă la ceremonia de deschidere a conferinței, unde a purtat un dialog deschis cu Secretarul General, Clara Ciobanu – despre diplomație ca negociere, reziliență și capacitatea de a gestiona situații de criză.
Evenimentul a inclus ceremonia de deschidere, sesiuni de dezbatere în comitete și Adunarea Generală, unde au fost prezentate și votate propunerile finale. Dincolo de formatul academic, conferința a pus accent pe implicarea activă a elevilor, atât în rol de participanți, cât și în organizarea întregului proiect.
Model United Nations @ LTN este o inițiativă construită de elevi, pentru elevi, care creează un cadru de învățare aplicată și contribuie la dezvoltarea abilităților de comunicare, gândire critică și leadership.
Lansat în 2025, proiectul a evoluat rapid, ediția din 2026 marcând o creștere atât în numărul participanților, cât și în complexitatea temelor și a formatului conferinței.
Aflați mai multe detalii despre LTN MUN 2026, AICI.




