Primii ani de școală decid tot?

Interviu cu Maria Bondoc, Director Adjunct LTN

Primii ani de școală sunt adesea considerați decisivi pentru viitorul copilului. Dar cât este adevăr și cât este presiune inutilă?

Un interviu educatieprivata.ro cu Maria Bondoc, profesor pentru învățământul primar și Director Adjunct LTN, despre ceea ce contează cu adevărat în ciclul primar, ce greșeli fac frecvent părinții și cum arată un mediu educațional sănătos. Maria este profesor și specialist în domeniul educației, cu peste 20 de ani de experiență didactică – și, de aproape 10 ani, parte din echipa LTN.

  • Primii ani de școală construiesc fundația dezvoltării copilului, dar nu determină definitiv viitorul
  • Încrederea, disciplina și motivația pentru învățare se formează încă din clasele primare

  • Presiunea, comparațiile și condiționarea afectează motivația și stima de sine

  • Performanța apare natural atunci când există echilibru între rigoare, joacă și bucurie

  • Un copil care se dezvoltă bine merge cu plăcere la școală și este curios dincolo de ore

  • Expunerea excesivă la ecrane afectează atenția și interacțiunea socială

  • Inteligența artificială este utilă profesorilor, dar poate fi un risc pentru copiii mici

  • Alegerea școlii ar trebui să țină cont de cât de bine este înțeles copilul ca individ

„Primii ani decid tot” – cât e adevăr și cât e presiune în această afirmație? Ce ați văzut, concret, în lucrul cu copiii de Primar?

Maria Bondoc: Cred că afirmația este în mare parte adevărată, însă nu trebuie absolutizată. Aș spune că primii ani creează fundația pe care se așază tot restul. Pe de altă parte, educația este un proces continuu, iar copilul are șanse de dezvoltare și reechilibrare în fiecare etapă a vieții sale.

În cei peste 20 de ani de activitate în mijlocul copiilor de nivel primar, am observat că elevii care își formează de timpuriu disciplina interioară, încrederea, respectul pentru reguli și plăcerea de a descoperi ajung să își gestioneze mai bine traseul educațional ulterior. În clasele primare, copilul învață, alături de învățătoare și de familie, să fie ordonat, să își asume sarcini, să accepte limite și înțelege că progresul presupune efort. Dragostea pentru învățare se naște sau, din păcate, se poate stinge tot acum. De aceea, învățătorului are ca scop nu doar să transmită cunoștințe, ci să cultive dragostea pentru învățătură, asigurând un climat de încredere și încurajare pentru copii.

Când îi revăd în ciclul gimnazial și liceal la Liceul Teoretic Național pe foștii mei elevi, observ că ei și-au format baze solide în ciclul primar și au o adaptare mai ușoară la cerințele crescute. Parcursul lor educațional urmează direcția construită: încredere, autonomie, responsabilitate și curiozitate intelectuală pe termen lung.

Care sunt cele mai frecvente greșeli bine intenționate pe care le fac părinții în primii ani de școală?

Maria Bondoc: Cele mai frecvente greșeli pornesc, paradoxal, din dorința sinceră a părinților ca propriul copil să reușească. Aceștia pun de multe ori presiune pe copii și îi compară cu ceilalți, încă de la clasa pregătitoare, fără să realizeze că mesajul pe care îl transmit este că valoarea personală depinde exclusiv de rezultate, sau, mai grav, că dragostea pe care o primesc depinde de reușita lor școlară.

Am întâlnit părinți care condiționează anumite recompense de acasă, cum ar fi timpul de joc pe computer, de rezultatele sau de comportamentul copilului la școală. În astfel de situații, feedback-ul obiectiv oferit de învățător devine o armă cu două tăișuri care va transforma, mai devreme sau mai târziu, școala în dușman. Alteori, părinții insistă să le dea copiilor sarcini educaționale și acasă, cu toate că la LTN asigurăm și ore de afterschool, în care elevii rezolvă temele și consolidează alături de învățătorul clasei, așa încât, la plecarea acasă, putem afirma că programul de studiu s-a încheiat.

Consider că este important ca părinții să înțeleagă și să accepte că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, iar progresul autentic nu se măsoară în comparație cu colegul de bancă, ci în raport cu evoluția individuală a copilului. Comparația repetată poate afecta încrederea în sine și motivația intrinsecă. Copilul începe să învețe pentru a nu dezamăgi sau pentru a fi „mai bun decât”, nu din curiozitate și dorință de a descoperi. În timp, această presiune poate transforma școala într-o sursă de anxietate.

De aceea, la LTN, ne propunem să abordăm fiecare elev în funcție de nevoile sale, de stilul său de învățare și de ritmul propriu. Ca parteneri educaționali, credem că rolul nostru este să construim împreună cu familia un climat de susținere, în care copilul să se simtă în siguranță să greșească, să încerce ori de câte ori este nevoie și să progreseze.

Performanță sau joacă? Rigoare sau bucurie? Cum ar trebui să arate echilibrul real în clasele primare?

Maria Bondoc: În realitate, performanța și jocul, rigoarea și bucuria nu ar trebui privite ca opuse. În clasele primare, echilibrul real apare atunci când aceste elemente se completează și se susțin reciproc. Obținerea performanței nu presupune renunțarea la joacă, iar rigoarea nu înseamnă pierderea bucuriei. Ele pot fi privite ca ingrediente ale aceluiași proces educațional. La acestea se poate adăuga și umorul, care are un rol important în clasă și care transformă învățarea într-o experiență vie și memorabilă.

Consider important să cultivăm spiritul competitiv în forma lui sănătoasă, cu valențele lui pozitive: ambiția de a deveni mai bun, dorința de progres și capacitatea de a depăși momentele de eșec. La vârste mici, competiția nu ar trebui să însemne presiune pentru rezultate, ci mai degrabă o ocazie de învățare și de formare a caracterului.

În școala noastră susținem copiii să participe la competiții școlare atunci când își doresc și când au potențial. Miza principală nu este neapărat premiul, ci experiența: să se familiarizeze cu gestionarea emoțiilor, cu rutina și exigențele unei competiții, să înțeleagă că performanța se construiește în timp și că presupune încercări repetate. De asemenea, copiii învață că un rezultat mai puțin bun nu este capătul drumului, ci doar o etapă firească în procesul de creștere.

Atunci când copilul se simte încurajat, când învață într-un mediu echilibrat, în care există și disciplină, și bucurie, performanța apare firesc, ca rezultat al calității procesului de învățare, nu al presiunii puse asupra lui.

Interviul integral aici.