Fiecare dintre aceste situații este dificilă și influențează starea emoțională a persoanelor implicate, atât la nivel individual cât și la nivelul familiei, ca dinamică. Pe parcursul timpului s-au realizat cercetări din care a reieșit o explicație simplă și valabilă pentru a înțelege situațiile de mai sus și orice altă situație de viață. Aceste descoperiri se referă la atașament. Este un termen foarte popular și vehiculat,  însă este important cum ne poate ghida înțelegerea acestui concept. Într-o formă simplă din dicționar, atașamentul înseamnă afecțiune față de ceva sau cineva.

Pornind de la nevoia de afecțiune și iubire ajungem să dezvoltăm anumite comportamente, care au legătură în primul rând cu iubirea de sine. În funcție de cum și cât suntem de iubiți în copilărie ne vom iubi pe noi înșine ca adulți.

• Așadar, dacă am avut o relație rece, distantă cu părinții, voi dezvolta un atașament evitant, în care voi pune sub semnul egalității intimitatea și pierderea libertății. Sunt acele situații în care persoana aflată într-o situație conflictuală sau tensionată va alege să părăsească camera sau să rămână în tăcere, neputând face față conflictului.
• În situația în care părinții au fost foarte implicați în relația cu mine, hiperprotectivi, uneori critici, fără a lăsa prea mult spațiu personal, voi dezvolta un atașament anxios. Acesta se manifesta prin a fi foarte atent la cei din jur, mai concentrat pe exterior decât pe interior, având o teamă constantă că nu voi primi la fel de multă iubire precum ofer.
• În cele din urmă, dacă părinții au fost prezenți și implicați, însă au oferit si libertatea de a decide și de a fi autonom, se dezvoltă atașamentul securizant. Persoanele cu acest stil de atașament sunt implicate, iubitoare și se simt confortabile cu singurătatea și cu spațiul personal.

Stilul de atașament se formează timpuriu, în jurul vârstei de trei ani. Ceea ce sugerează că modul în care ne vom construi relațiile ca adulți are ca sursă și acest factor important. Așa cum putem vedea în situațiile descrise mai sus, atașamentul, care înseamnă felul în care ești într-o relație, se manifestă cu oricine, atât cu partenerul cât și cu copilul/copiii, prietenii sau animalul de companie. Cu orice ființă importantă și apropiată.

Folosind o metaforă, atașamentul evitant este ca o țestoasă care se închide în carapace când dă de greu iar atașamentul anxios este ca o grindină care se pornește cum simte că este în pericol. Explicarea trăirilor, reacțiilor și comportamentului prin prisma teoriei atașamentului are o mare valoare și claritate, dat fiind faptul că omenirea a evoluat datorită relațiilor cu ceilalți.

 John Bowlby a inițiat această înțelegere a oamenilor plecând de la ideea că suntem construiți ca și specie, să alegem câteva persoane pe parcursul vieții care vor deveni cele mai importante pentru noi. Autorul sugerează că, în preistorie, oamenii care deveneau atașați de altcineva erau cei care aveau un avantaj pentru a supraviețui.

 Cei care au avut mereu în preajmă pe cineva pe care să se bazeze au reușit să supraviețuiască și să transmită mai departe preferința pentru a forma astfel de legături. De fapt, creierul nostru s-a dezvoltat în acest sens, având un sistem de atașament, care ne asigură că rămânem în siguranță și protejați, stând alături de cei dragi.

Cum putem gestiona relațiile în funcție de stilul de atașament?

În cazul primului exemplu, copilul nu se exprimă și preferă singurătatea sau refugiu în lumea virtuală în detrimentul contactul fizic cu ceilalți. În această situație, lumea interioară este bogată și nevoia de spațiu este crescută. Este recomandat să i se acorde timp și spațiu, fără presiuni,  pentru a se putea deschide atunci când este pregătit. Are nevoie să decidă el când poate să vorbească. O metodă care poate ajuta este exprimarea prin metafore, desen, sau povești. Un aspect esențial este răbdarea și asigurarea constantă că este în regulă ceea ce simte și spune.

În cel de-al doilea exemplu o adolescentă se tensionează atunci când îi este încălcat spațiul intim, fiind dificile de gestionat și momentele în care nu primește confirmarea că este iubită și acceptată din partea familiei sau prietenilor. Având un stil de atașament anxios, are nevoie de confirmări repetate și de dovezi că este suficient de bună cât să fie iubită de ceilalți. Ca și în primul exemplu, este necesară răbdarea și validarea constantă, că ceea ce face nu îi pune în pericol relația cu cei apropiați.

Din ultimul exemplu reiese stilul de atașament manifestat în relația de cuplu. De cele mai multe ori în relație cu partenera/partenerul este cel mai vizibil sau puternic resimțit acest mod de a reacționa la situații dificile. În această situație, persoana din exemplu are un atașament evitant similar cu al soțului, neputând să comunice ceea ce simte și își dorește. Comunicarea nevoilor și fricilor trăite în interior sunt cele care oferă eliberare și găsirea unor soluții pentru a avea o viață satisfăcătoare.

Indiferent de atașament, conexiunea și iubirea sunt nevoile noastre de bază. Atunci când acestea sunt satisfăcătoare și sigure, sistemul din creier înregistrează și asigură manifestarea unor comportamente echilibrate.

Când primim mesaje pe care creierul le înregistrează ca fiind periculoase, sistemul de atașament se activează pentru a ne readuce într-un loc sigur. Însă de cele mai multe ori aceste reacții nu fac decât să aducă cu sine și mai multe conflicte sau stări emoționale dificil de gestionat. De aceea este important să trăim conștient și să ne reamintim că ceea ce ni se întâmplă acum este în controlul nostru și putem restabili felul în care oferim și primim iubire.