Depresiunea Oașului
Depresiunea Oașului constituie o unitate geomorfologică și un spațiu etnocultural de o individualitate remarcabilă, fiind situată în extremitatea de nord-vest a României. Această unitate reprezintă un model clasic de bazin depresionar tectonic și de baraj vulcanic, unde dinamica naturii se împletește de secole cu un patrimoniu istoric și etnografic conservat riguros.
Din punct de vedere geografic, depresiunea ocupă sectorul nordic al județului Satu Mare și parțial din județul Maramureș, acoperind o suprafață de aproximativ 550–614 kilometri pătrați.
Unitatea este închisă ca un amfiteatru natural de Munții Oașului la nord și nord-est și de Munții Gutâi la est și sud-est. Spre vest, relieful prezintă o largă deschidere către Câmpia Someșului și a Tisei. Această configurație permite pătrunderea directă a maselor de aer umed oceanic și oprește curenții reci din nord-est. Geneza acestei depresiuni este de natură tectonică și de baraj vulcanic, formarea sa fiind strâns legată de activitatea magmatică și erupțiile vulcanice din Neogen. Din punct de vedere structural, relieful coboară în trepte spre centru, fiind compartimentat în trei sub-bazinete hidrogeografice: Negrești, Târșolț și Cămârzana. Altitudinile medii sunt reduse (200–400 de metri), însă peisajul este fragmentat de martori de eroziune vulcanici proeminenți, precum dealurile Măgurița și Belavera. Rețeaua hidrografică principală este formată de Râul Tur și afluenții săi (Talna, Alb, Rău și Lechincioara), care drenează întregul bazin.
Istoria locuirii umane în Depresiunea Oașului este extrem de timpurie, cercetările arheologice atestând vetre și unelte specifice culturii Starčevo-Criș, datând de peste 8.000 de ani. Evoluția istorică medievală a spațiului transilvănean menționează această regiune sub denumirea de „Țara Oașului”. Prima atestare documentară oficială a ținutului datează din anul 1270. În acel act, regele Ștefan al V-lea al Ungariei confirma unui nobil posesia asupra mai multor moșii din acest perimetru, menționând vatra istorică sub numele de „Terra Awas”. Lingviștii și istoricii asociază toponimul medieval „Awas” cu termenul de runc, ce semnifică o curătură, o despădurire sau un luminiș realizat în masa compactă a pădurilor seculare pentru a face loc așezărilor. Regiunea a fost menționată ulterior și în cronicile moldovenești, inclusiv în scrierile lui Grigore Ureche, ca un spațiu românesc autonom din punct de vedere etnocultural. Orașul Negrești-Oaș a devenit, în timp, centrul polarizator din punct de vedere economic și administrativ al întregii depresiuni.
Sub aspect economic și geologic, Depresiunea Oașului a fost recunoscută pentru resursele sale subterane, exploatându-se tradițional bentonit la Racșa, minereuri polimetalice și ape minerale carbogazoase cunoscute local sub numele de „borcuturi” (la Bixad și Certeze).
În prezent, Muzeul Țării Oașului din Negrești-Oaș conservă monumente de arhitectură vernaculară din lemn, instalații tehnice țărănești acționate hidraulic și ceramică tradițională de Vama, definind valoarea unică a acestui areal.
Defileul Mureșului Superior Toplița-Deda
Defileul Mureșului Superior Toplița-Deda reprezintă o unitate geomorfologică, hidrografică și peisagistică de importanță națională, constituind cea mai lungă străpungere de tip antecedent dintr-un lanț vulcanic din România. Acest sector de o rară sălbăticie separă masive geologice majore și demonstrează forța rețelelor fluviale în modelarea structurilor tectonice și magmatice din Carpații Orientali.
Din punct de vedere geografic, defileul se situează în estul Transilvaniei, ocupând o poziție centrală în cadrul Grupei Centrale a Carpaților Orientali (Munții Moldo-Transilvani). Sub aspect administrativ, valea are un caracter transfrontalier județean, conectând extremitatea nord-vestică a județului Harghita (zona municipiului Toplița) cu sectorul nord-estic al județului Mureș. Perimetrul străbate teritoriile comunelor Stânceni, Lunca Bradului, Răstolița și Deda. Culoarul are o lungime de aproximativ 45 de kilometri și acționează ca un uluc de legătură între Depresiunea Giurgeului și Subcarpații Transilvaniei. Axul de transport modern este asigurat de drumul național DN15 și de magistrala feroviară 400. Climatul este specific adăposturilor montane, cu veri răcoroase și inversiuni termice frecvente, cauzate de îngustimea văii și de masivitatea împădurită a versanților.
Sub aspect geomorfologic și litologic, geneza Defileului Deda – Toplița este strâns legată de evoluția vulcanismului neogen din Carpații Orientali. Râul Mureș a ferestruit acest canal direct în structurile andezitice, aglomeratele vulcanice și piroclastice specifice lanțului muntos. Valea formează granița geologică naturală între Munții Călimani (situați pe flancul nordic) și Munții Gurghiu (poziționați pe flancul sudic). Eroziunea fluviatilă accelerată a generat un profil transversal complex, ce alternează între sectoare înguste, cu versanți abrupți de tip canion, și mici bazinete depresionare formate prin eroziune diferențială, cum este covata de la Lunca Bradului. Pe această distanță, Mureșul adună debitele unor afluenți montani importanți, printre care se numără Ilva, Răstolița, Gălăoaia și Bistra. Dinamica apelor a generat numeroase conuri de dejecție formate din bolovăniș vulcanic masiv.
Istoricul acestui spațiu este legat de rolul său strategic de cale de comunicație și de exploatare a resurselor forestiere din Transilvania. Încă din secolul al XVIII-lea, râul Mureș a fost utilizat intens pentru plutăritul masei lemnoase către Câmpia de Vest. Dezvoltarea modernă a debutat la începutul secolului al XX-lea, odată cu finalizarea construcției liniei ferate austro-ungare — un proiect tehnic complex ce a necesitat excavarea a numeroase tuneluri în roca vulcanică.
Pentru conservarea biodiversității unice, în anul 2007 s-a înființat oficial Parcul Natural Defileul Mureșului Superior. Aria protejată acoperă 9.156 de hectare și este integrată în rețeaua europeană Natura 2000. Ecosistemul adăpostește păduri boreale compacte de molid, făgete, carpen și zăvoaie de aniniș. Fauna include mamifere mari precum ursul brun, râsul și cerbul carpatin, alături de o avifaună bogată ocrotită la nivel internațional.
Avenul Gemănata din comuna Budureasa, județul Bihor
Avenul Gemănata reprezintă un monument endocarstic de o complexitate geologică și hidrografică remarcabilă, fiind integrat în unul dintre cele mai spectaculoase sisteme de peșteri verticale din Munții Apuseni. Această formațiune impresionează prin dimensiunile puțului său de prăbușire și prin dinamica rețelei subterane active care o traversează, constituind un punct de referință major pentru cercetările speologice din România.
Din punct de vedere geografic, structura carstică este situată în vestul României, în sectorul central al Munților Bihor (Carpații Occidentali). Obiectivul face parte integrantă din Platoul carstic Lumea Pierdută, o subunitate geomorfologică dens împădurită aflată în proximitatea zonei Padiș–Glăvoi. Din punct de vedere administrativ, situl aparține comunei Budureasa din județul Bihor, în perimetrul Parcului Natural Apuseni. Gura de acces în această cavitate verticală se situează la o altitudine de aproximativ 1.185 de metri. Accesul în regiune se realizează de regulă dinspre zona turistică Glăvoi sau din stațiunea Stâna de Vale, urmând traseul marcat cu cruce galbenă („Circuitul Lumea Pierdută”), ce străbate o pădure compactă de conifere și foioase.
Sub aspect geomorfologic, geneza Avenului Gemănata este strâns legată de procesele de dizolvare chimică (coroziune) și eroziune mecanică în masivele de calcare triasice. Avenul se prezintă sub forma unui puț colosal, cu o deschidere la suprafață de peste 20 de metri. Trăsătura definitorie, care explică și toponimia sitului, este dată de un buștean uriaș prăbușit și înțepenit la gura puțului, peste care s-au acumulat grohotișuri, împărțind intrarea în două cavități gemene distincte. Din punct de vedere tehnic, avenul are o adâncime proprie de aproximativ 100 de metri, în timp ce întregul Sistem Lumea Pierdută din care face parte atinge o denivelare totală de -135 metri. Coborârea debutează cu o primă verticală de peste 40 de metri, întreruptă de o platformă cu acumulări de bușteni și zăpadă/gheață perenă. La baza avenului se intercepta o galerie orizontală activă, străbătută de un râu subteran puternic. Hidrografic, această arteră colectează pierderile din Pârâul Sec, comunică direct cu sectorul Avenului Negru și drenează apele pe o lungime de peste 2.400 de metri până la izbucul „Izvorul Rece”.
Istoria explorării științifice a debutat în anul 1952, când primele echipe de speologi au coborât puțul și au documentat cursul subteran. În 1956 s-a realizat joncțiunea istorică dintre Avenul Gemănata și Avenul Negru, dovedind existența unui sistem integrat (Rețeaua Lumea Pierdută). Studiile cartografice din anii 1970–1980, coordonate de figuri marcante precum Marcian Bleahu și Liviu Vălenaș, au completat hărțile sistemului, ridicând lungimea totală a galeriilor la peste 3.300 de metri.
Astăzi, din motive de siguranță și din cauza colmatărilor naturale din interior, parcurgerea completă este restricționată, însă situl rămâne un laborator natural esențial pentru studiul carstogenezei din Apuseni.
Herghelia Cislău
Herghelia Cislău din județul Buzău reprezintă o unitate zootehnică și de patrimoniu de o importanță națională excepțională, fiind recunoscută istoric drept singura crescătorie de cai din rasa Pur Sânge Englez din România. Acest așezământ, situat într-un cadru natural pitoresc, combină elemente de geografie fizică optimă cu o istorie seculară dedicată selecției și perfecționării excelenței cabaline.
Din punct de vedere geografic, herghelia se află în sud-estul României, ocupând o poziție central-vestică în cadrul județului Buzău. Amplasamentul este situat în Depresiunea Cislău, o subunitate geomorfologică de contact din cadrul Subcarpaților de Curbură (Subcarpații Buzăului). Din punct de vedere administrativ, obiectivul aparține comunei Cislău, fiind localizat de-a lungul drumului național DN10, arteră rutieră majoră ce face legătura între municipiile Buzău și Brașov.
Teritoriul hergheliei se dezvoltă în lunca și pe terasele inferioare ale râului Buzău, la confluența acestuia cu pârâul Bâsca Chiojdului. Relieful colinar adiacent oferă adăpost împotriva vânturilor puternice, creând un microclimat temperat-continental de adăpost. Condițiile pedologice și hidrografice locale au favorizat dezvoltarea unor pășuni și fânețe naturale bogate în substanțe nutritive. Aceste resurse geobotanice asigură o bază furajeră de înaltă calitate, element absolut esențial pentru dezvoltarea aparatului locomotor și a sistemului respirator al cailor de rasă.
Istoricul acestui complex hipic de prestigiu a debutat oficial în anul 1884, când regele Carol I a ordonat înființarea sa pe fostele domenii ale Mitocului Călugăresc de la Cislău. Scopul inițial a fost unul strategic și militar, herghelia producând armăsari și iepe de prăsilă destinați unităților de cavalerie ale Armatei Române. La numai doi ani de la inaugurare, în 1886, activitatea a fost temporar suspendată din cauza unei epizootii severe de durină, spațiul fiind reorganizat ca depozit de armăsari de montă publică, statut menținut până în anul 1916.
Anul de cotitură științifică și zootehnică l-a reprezentat 1945. Sub egida Ministerului Agriculturii, stațiunea a fost reorganizată integral cu scopul exclusiv de a crește și ameliora rasa Pur Sânge Englez. Acești cai erau special destinați curselor de galop de pe hipodromurile naționale și internaționale. Ulterior, în 1971, așezământul a primit statutul de „Centrul Republican pentru Creșterea Cabalinelor de Rasă”. În noiembrie 2011, patrimoniul genetic al hergheliei s-a diversificat semnificativ prin transferarea nucleului de reproducție al rasei Gidran (cai Anglo-Arabi de origine maghiară) de la herghelia Tulucești din Galați.
Din punct de vedere administrativ și juridic, din anul 2002 și până în prezent, Herghelia Cislău este gestionată direct de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin structura Direcției Silvice Buzău. Complexul dispune de grajduri istorice bine întreținute, padocuri spațioase și o bază hipică modernă pentru antrenament și dresaj. Caii crescuți la Cislău au obținut, de-a lungul deceniilor, trofee majore la competițiile de hipism și cursele de galop, menținând România pe harta internațională a sportului ecvestru.
Mănăstirea Ghighiu
Mănăstirea Ghighiu, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, este o mănăstire ortodoxă de maici situată în satul Ghighiu din județul Prahova, la aproximativ cinci kilometri de orașul Ploiești.
Numele de „Ghigheu” a fost menționat pentru prima dată în secolul al XV-lea, făcând referire la satul cu același nume, atestat documentar printr-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos în anul 1471. Cele mai vechi dovezi despre un lăcaș de cult pe acest amplasament sunt consemnate într-un document din anul 1601, aparținând fiului logofătului Coresi și al jupâniței Slăvița, prin care acesta menționa că a respectat jurământul de a nu se atinge de domeniul mănăstirii.
De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări dramatice. În anul 1940, complexul a fost grav afectat de un puternic cutremur, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a suferit daune majore din cauza bombardamentelor aliate care vizau rafinăriile de petrol din Ploiești. După aceste evenimente dificile, în anul 1952, Patriarhul Justinian Marina a transformat așezământul în mănăstire de călugărițe și a înființat aici ateliere de țesătorie pentru covoare și veșminte preoțești. Ulterior, între anii 1954 și 1958, mănăstirea a fost restaurată integral, fiind protejată prin lege ca monument istoric de artă și arhitectură.
Unul dintre cele mai importante repere artistice ale mănăstirii este pictura interioară a bisericii mari, realizată în stil neoclasic, în anul 1864, de către renumitul pictor român Gheorghe Tattarescu.
În interiorul bisericii se află o renumită icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, numită „Siriaca”. Aceasta datează din secolul al XVI-lea, este pictată pe lemn de santal și a fost dăruită mănăstirii în anul 1958 de către episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria.
În incinta mănăstirii curge un izvor cu o istorie aparte. Legenda spune că monahul Agapie, împreună cu patru ucenici de la Mănăstirea Cernica, s-au oprit pentru a se odihni într-o poiană din Codrii Vlăsiei și au fost treziți de foșnetul unei ape curgătoare. Aceștia au interpretat momentul ca pe un semn divin și au decis să ridice un schit pe acel loc.
Din perspectivă științifică, izvorul oferă o apă potabilă de o puritate deosebită, provenită din pânza freatică locală. Din perspectivă spirituală însă, conform tradiției creștine și numeroaselor mărturii ale pelerinilor, apa acestuia este considerată tămăduitoare, fiind asociată cu vindecarea multor suferințe. Datorită acestui izvor binecuvântat, mănăstirea poartă hramul „Izvorul Tămăduirii”.
Peștera Sfântului Andrei
Considerată în tradiția creștină drept „Betleemul creștinismului românesc”, Peștera Sfântului Apostol Andrei este privită ca cel mai vechi lăcaș de cult de pe teritoriul României. Peștera este localizată în pădurea Migilet, din apropierea localității Ion Corvin, județul Constanța, pe teritoriul vechii provincii romane Scythia Minor (astăzi Dobrogea).
Deși izvoarele istorice patristice (precum scrierile lui Eusebiu din Cezareea) atestă propovăduirea Evangheliei de către Apostolul Andrei în această regiune, asocierea directă cu această peșteră se bazează pe o puternică tradiție locală și pe folclorul creștin. Conform acestei tradiții, apostolul ar fi locuit aici o perioadă și ar fi săvârșit pentru prima dată în Dobrogea „frângerea pâinii” (Sfânta Liturghie).
Istoria peșterii rămâne în mare parte învăluită în mister, una dintre cauze fiind și perioada de aproape 460 de ani în care Dobrogea s-a aflat sub dominație otomană. În perioada interbelică (în anul 1943), peștera a fost redescoperită de avocatul constănțean Jean (Ion) Dinu, în urma unor visuri repetate. La acel moment, peștera se afla într-o stare avansată de degradare, fiind ascunsă de vegetație, cu o intrare îngustă și plină de buruieni.
Ulterior, locul a fost curățat, s-au amenajat primele chilii și s-a construit o turlă deasupra peșterii. În vara anului 1944, episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu, a sfințit lăcașul, transformându-l oficial în biserică. La scurt timp după aceea, odată cu intrarea trupelor sovietice în țară, lăcașul a fost vandalizat și lăsat în paragină. Abia după anul 1990, preoții Nicodim Dincă și Victorin Ghindăoanu, veniți din județul Neamț, au început reamenajarea peșterii și construcția actualului complex monastic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Lucian, Arhiepiscopul Tomisului.
În vecinătatea peșterii se află și Izvorul Sfântului Apostol Andrei. Legenda spune că, neexistând nicio sursă de apă în zonă, apostolul ar fi lovit stânca cu toiagul, făcând să țâșnească apa binefăcătoare. Peștera nu este o simplă excavație artificială, ci o cavitate naturală sculptată în calcarul sarmațian specific Platformei Dobrogei de Sud, adaptată ulterior pentru cultul religios. Astăzi, Peștera Sfântului Andrei este un reper spiritual major, atrăgând anual zeci de mii de pelerini din întreaga țară.
Casa Memorială „Mihai Eminescu” din Ipotești
După cum știm, asociem denumirea de „Ipotești” cu un simbol al culturii naționale, acesta fiind locul copilăriei poetului Mihai Eminescu. Poetul s-a născut pe 15 ianuarie 1850 în familia Eminovici (tatăl, Gheorghe Eminovici, și mama, Raluca Eminovici) și a fost al șaptelea copil din cei unsprezece. Casa Memorială „Mihai Eminescu” din Ipotești a fost amenajată ca muzeu memorial pe locul casei în care a trăit și a copilărit poetul. Aceasta este situată în satul Ipotești, comuna Mihai Eminescu din județul Botoșani.
Casa este inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din județul Botoșani (din anul 2004) și cuprinde două obiective, respectiv Casa Memorială „Mihai Eminescu” și Mormintele familiei Eminescu (părinții și doi frați ai poetului). Până să ajungă la stadiul de muzeu, casa a trecut prin mai multe schimbări. Astfel, după decesul lui Gheorghe Eminovici (în anul 1884), clădirea nu a mai fost locuită, iar în anul 1924, proprietarii de atunci ai moșiei Ipotești au demolat-o, deoarece ajunsese o ruină. În urma unor proteste din partea studenților români și evrei din Botoșani, proprietarii moșiei au donat locul printr-o scrisoare adresată prefectului județului, în care se preciza că „pe acest loc să se ridice o clădire identică cu materialul ce se află astăzi pe aceste ruine și care clădire nu va putea avea altă destinație decât a fi un muzeu național cu titlul «Mihai Eminescu»” (Constantin Coroiu – „Casa lui Eminescu”).
În anul 1934 a fost construită o nouă casă, iar în anul 1940 a fost inaugurat muzeul memorial. Acesta nu a avut însă o viață lungă; clădirea a fost demolată ulterior deoarece nu respecta structura originală. Casa a fost reconstruită fidel după planurile inițiale și funcționează ca muzeu din anul 1979.
Groapa Ruginoasa
Groapa Ruginoasa este o rezervație naturală de tip geologic și, datorită peisajului său unic este o arie protejată de interes național, ce face parte din Parcul Natural Apuseni. Este localizată în sud-estul județului Bihor, pe teritoriul comunei Pietroasa, în Munții Bihorului (zona Padiș-Scărișoara) la altitudinea de 1400 de metri.
Groapa Ruginoasa reprezintă o ravenă imensă, cu o adâncime de 100 de metri și un diametru de aproximativ 600 de metri, formată în urma eroziunii torențiale foarte active a depozitelor de argilă și cuarțite de culoare roșie. Diametrul ravenei se mărește în timp, dovadă fiind mărturiile geologului și geografului român Marcian Bleahu din cartea „Dincolo de peisaj”, unde menționa că, pe hărțile zonei, Groapa Ruginoasa figura ca o depresiune cu un diametru de sub 200 de metri.
Fiecare ploaie contribuie la întreținerea și amplificarea în timp a procesului de eroziune, influențând astfel extinderea ravenei. Accesul către Groapa Ruginoasa se face de pe drumul național DN 75, din apropierea Pasului Vârtop, urmărind traseul turistic marcat cu bandă galbenă.
Lacul Măneciu
Datorită cadrului natural în care se află lacul de la Măneciu constituie unul din punctele de atracție a zonei turistice de pe valea râului Teleajen. Lacul de acumulare de la Măneciu este un baraj de pământ de 75 m înălțime executat la confluenţa râului Telejenel cu Teleajen. Lacul este un baraj de pământ cu ecran central de argila.
Barajul a fost proiectat de institului ISCPGA (în prezent Aquaproiect). Proiectantul construcției a fost inginerul Ariana Teodorescu. Ridicarea barajului şi formarea lacului de acumulare au dus în 1980 la strămutarea satului Plăieţu.
Mai multe detalii aici: valeateleajenului.ro/obiective-turistice/lacuri/lacul-de-acumulare-maneciu.
Mănăstirea Cernica
Mănăstirea Cernica este cel mai mare aşezământ monahal de cultură, spiritualitate şi artă religioasă din Ţara Românească. Și locul unde au trăit Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. De o inestimabilă valoare, cu un trecut istoric foarte bogat, complexul monahal de la Cernica a reprezentat o adevărată școală de educație monastică. Părintele stareţ Maxim spunea că „nu există mănăstire mai frumoasă decât Cernica”.
Construită pe două ostroave, mănăstirea este inclusă în Lista monumentelor istorice din România și a fost ctitorită în anul 1608, de către Cernica Știrbei (Marele Vornic al lui Mihai Viteazul) și soția lui, Chiajna.
Mai multe detalii aici: primariapantelimon.ro/manastirea-cernica.
Castelul Cantacuzino
Castelul Cantacuzino se înalță în fața Munților Bucegi, oferind una dintre cele mai spectaculoase priveliști din România. A fost construit între 1901 – 1911 prin combinarea arhitecturilor neoromânească și neobrâncovenească, remarcându-se prin unicitatea stilului.
I-a aparținut prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați și influenți oameni politici ai vremii.
Mai multe detalii aici: cantacuzinocastle.com.
Parcul Național Munții Măcinului
Munţii Măcinului au o deosebită importanţă între munţii ţării, fiind cei mai vechi munţi din România, interesul cercetătorilor fiind orientat, datorită numeroaselor vestigii istorice, către săpăturile arheologice, dar în egală măsură şi către cercetarea stiinţifică a vastului tezaur natural existent aici – geologic, botanic, zoologic.
Potenţialul natural de care dispune în prezent, face Parcul Naţional Munţii Măcinului accesibil unei game largi de turişti interesaţi de drumeţii în natură, peisaje, flora, faună caracteristice parcului, studii şi documentare.
Mai multe detalii aici: parcmacin.ro.
Peștera Urșilor
Peştera Urşilor din Chişcău, judeţul Bihor, a fost descoperită accidental în anul 1975. În urma exploatărilor miniere locale, deschiderea spre golul subteran a fost realizată prin dinamitarea intrării. Au urmat noi explorări ale peşterii de către grupul de speologi amatori „Speodava” din Ştei, iar, mai apoi, de către specialiştii Institutului de Speologie “Emil Racoviţă”, în colaborare cu reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. În anul 1980, după 5 ani de explorări şi amenajări, Peştera Urşilor a fost deschisă pentru vizitare.
Mai multe detalii aici: www.pesteraursilor.ro.
Palatul Mogoșoaia
Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul oraşului Bucureşti. Complexul conţine clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeţi, gheţăria şi cavoul familiei Bibescu, precum şi biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curţii. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit.
Palatul Mogoşoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu. Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior şi la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi.
Mai multe detalii aici: https://historia.ro/sectiune/travel/palatul-mogosoaia-farmec-la-marginea-capitalei-580862.html.
Peștera Scărișoara
Ghețarul subteran unic din Munții Apuseni
Ascunsă în inima Munților Apuseni, Peștera Scărișoara este cel mai mare ghețar subteran din România, situat la o altitudine de 1165 de metri. Această minune a naturii îți oferă o experiență de neuitat, îmbinând aventura explorării cu fascinantele sale aspecte științifice.
La intrarea în peșteră, vizitatorii descoperă un peisaj subteran impresionant. Blocul de gheață se întinde pe o suprafață de peste 3.000 m² și are un volum de aproximativ 118.000 m³. Este un mediu fascinant, unde fiecare strat de gheață păstrează informații valoroase despre istoria climatică a regiunii.
Straturile inferioare ale ghețarului au o vechime de peste 10.000 de ani, formându-se cu mult înainte ca oamenii să înceapă să cultive pământul. O vizită în această peșteră oferă oportunitatea de a explora un loc care reflectă evoluția naturală a planetei noastre.
Mai multe detalii aici: https://www.valeaverde.com/povesti/pestera-scarisoara-ghetarul-subteran-unic-din-muntii-apuseni.
Stufărișul de la Sic
Stufărișul de la Sic este o rezervație de tip avifaunistic, din comuna Sic, județul Cluj. Stufărișul de la Sic este interesant prin prisma faptului că aici se află cea mai mare întindere de stuf din România, după Delta Dunării. Stufărișul de la Sic este casă, loc de cuibărit sau hibernare pentru numeroase păsări și alte animale. De aceea, rezervația a mai căpătat numele de Delta Clujului sau Delta Transilvaniei.
Mai multe detalii aici: https://aventurainromania.ro/stufarisul-de-la-sic.

Riviera românească

Riviera Românească și Județul Constanța formează una dintre cele mai diverse destinații turistice din România, unde litoralul Mării Negre se întâlnește cu patrimoniul antic, natura spectaculoasă și tradițiile multiculturale ale regiunii. De la plajele întinse și stațiunile vibrante ale Rivierei Românești, până la cetățile antice, peisajele naturale și comunitățile tradiționale din interiorul județului Constanța, regiunea oferă o varietate de experiențe pentru orice tip de călător. Aici poți descoperi orașe istorice, sate dobrogene autentice, trasee culturale, experiențe gastronomice locale și activități pentru toate anotimpurile. Indiferent dacă îți dorești relaxare la mare, explorarea naturii sau descoperirea istoriei milenare a Dobrogei, această destinație îți oferă numeroase locuri de vizitat și experiențe de trăit. Mai multe detalii aici: www.rivieraromaneasca.ro.
Localitatea IP
La aproximativ 3 kilometri de orașul Râșnov, pe drumul ce duce spre Poiana Brașov, numit Valea Cetății, la o altitudine de 825 metri, se află Peștera Valea Cetății. Peștera a fost descoperită accidental în anul 1949, în urma unei explozii hidraulice care a scos la lumina zilei intrarea. Mai este cunoscută și sub denumirea de Peștera Fundata.
În decursul a sute de ani de procese geologice, dar și a acțiunii apelor subterane, au rezultat diferite formațiuni naturale precum stalactite, stalagmite, formațiuni de calcar alb, galerii etc. În interior se află „Sala Mare”, unde Filarmonica din Brașov organizează concerte fără amplificator de sunet, datorită acusticii deosebite. De aici pornesc galerii secundare în direcții diferite.
În anul 2010 peștera a fost parțial amenajată și introdusă în circuitul turistic, atrăgând numeroși vizitatori. Are o lungime de aproximativ 950 metri, prezintă un sistem de iluminat cu led, iar aleile din interior sunt realizate din fibră de sticlă.
Fauna peșterii include o varietate de specii printre care menționăm liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum). Peștera a fost declarată „Zonă naturală protejată de interes național și monument al naturii”, conform Legii nr. 5 din 6 martie 2000.
Localitatea Ip
În vestul județului Sălaj, la poalele Dealurilor Crasnei, pe valea râului Barcău se află localitatea cu cel mai scurt nume din România, respectiv comuna Ip.
A fost atestată documentar în anul 1208, când apărea sub denumirea de villa Ypu, iar denumirea actuală își are originea în anul 1854.
Alte denumiri purtate de localitate au fost Ipu, Iph, Ipp.
Comuna este formată din cinci sate, dintre care Ip este reședința de comună. La recensământul din anul 2021 avea o populație de 3288 locuitori, în scădere față de recensământul anterior. Peste 40% din locuitori sunt de etnie maghiară, urmați de români, rromi, slovaci etc.
Ca atracții turistice în comuna Ip menționăm Biserica reformată, Casele tradiționale țărănești, Situl arheologic din satul Cosinciu de Jos și Situl arheologic din satul Zăuan.
Accesul în comuna Ip se face pe drumul DN 19B între localitățile Șimleu Silvaniei și Suplacu de Barcău.
Cascada Cailor
În proximitatea orașului stațiune Borșa din județul Maramureș, mai precis în nord-estul Munților Rodnei, este localizată Cascada Cailor. Este situată pe Valea Cailor, în Rezervația Piatra Rea din Parcul Național Munții Rodnei. Aceasta este situată la altitudinea de 1300 metri, iar căderea de apă, în trepte, este de aproximativ 90 metri. Reprezintă una dintre cele mai spectaculoase cascade din România.
În Munții Rodnei, altitudinile de peste 2000 de metri a dus la formarea reliefului glaciar. Astfel, apa care se strânge într-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros, ce poartă denumirea de „Podul Cailor”, rezultând o cădere de apă ce impresionează prin peisajul mirific și sunetul creat. Accesul către cascadă se poate face pe jos, cu telescaunul sau cu mașina pe un drum forestier 5 Kilometri apoi pe jos.
Delta Neajlovului
Delta Neajlovului sau Balta Comana face parte din Parcul Natural Comana ce aparține comunei Comana din județul Giurgiu. Este localizată în Câmpia Română între Municipiul București și Fluviul Dunărea. În apropierea confluenței dintre râul Neajlov și râul Argeș, din cauza energiei de relief scăzute, s-a format o zonă de tip deltaic cu brațe ale Neajlovului, cu ochiuri de apă, cu mici canale și grinduri pe care s-a dezvoltat o vegetație palustră. Delta Neajlovului adăpostește 141 specii de păsări, 19 specii de pești, 31 specii de mamifere (vidra) și diferite specii de plante (stuf, papură, nufăr, iris). Este considerată ca fiind a doua zonă din țară ca biodiversitate după Delta Dunării și cea mai mare zonă umedă din partea de sud a țării. În perioada 2009-2012 Administrația parcului a implementat proiectul 1Reconstrucția ecologică a Bălții Comana – Județul Giurgiu”, având ca scop realizarea unui dig-baraj de joasă înălțime pentru a asigura, astfel, un nivel permanent al apei. Delta Neajlovului se află la o distanță de aproximativ 30 kilometri de municipiul București, astfel poate fi o atracție turistică pentru locuitorii capitalei și din împrejurimi.
Barajul și Lacul Mihoești
În inima Munților Apuseni, vizitatorii pot descoperi locuri de o frumusețe rară, caracterizate prin peisaje montane spectaculoase, printre care se regăsesc și obiective antropice ce atrag numeroși turiști.
Unul dintre acestea este Lacul Mihoești, un lac de acumulare creat în anul 1987 ca urmare a construirii Barajului Mihoești pe râul Arieș. Barajul și Lacul Mihoești sunt localizate în satul Mihoești, la o distanță de 5 kilometri de orașul Câmpeni, la baza Munților Bihor. Construirea barajului s-a realizat în două etape, respectiv anii 1980 și 1986 și a fost pus în funcțiune în anul 1987. Are o înălțime de 29 metri, iar volumul de apă pe care îl poate reține este de 6,25 milioane mc. Pe coronamentul barajului se poate circula, fiind amenajat drumul județean DJ 762 ce facilitează accesul către localitatea Vidra. Construcția acestui baraj a avut ca scop reglarea debitului râului Arieș și atenuarea sau chiar evitarea undelor de viitură în localitățile situate în aval. În lac specii de pești precum biban, clean, oblete.
Știați că…?
În luna mai 2026 se împlinesc 160 de ani de la instaurarea dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen în România, un moment esențial pentru formarea statului român modern?
Ziua de 10 mai a avut o dublă semnificație în istoria României: sosirea lui Carol I în 1866 și proclamarea independenței în 1877, fiind considerată mult timp ziua națională a țării?
În anul 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, elitele politice românești au decis aducerea pe tron a unui principe străin, pentru a asigura stabilitate și recunoaștere internațională. Astfel, la 10 mai 1866, prințul german Carol din familia Hohenzollern-Sigmaringen a devenit domnitor al Principatelor Unite, punând bazele unei dinastii care avea să conducă țara timp de peste opt decenii?
Domnia lui Carol I (1866–1914) a fost una dintre cele mai importante din istoria României, marcând obținerea independenței în 1877 și proclamarea regatului în 1881. Sub conducerea sa, România a cunoscut o perioadă de modernizare accelerată: s-au construit căi ferate, poduri, instituții fundamentale ale statului și s-a consolidat sistemul constituțional?
Constituția din 1866, adoptată în timpul domniei lui Carol I, a fost una dintre cele mai moderne din Europa acelor vremuri și a pus bazele unui stat democratic și stabil?
Dinastia a fost continuată de Ferdinand I, supranumit „Întregitorul”, în timpul căruia s-a realizat Marea Unire din 1918, eveniment care a dus la formarea României Mari? Au urmat pe tron Carol al II-lea și apoi Mihai I, ultimul monarh al țării, care a abdicat în 1947, în contextul instaurării regimului comunist?

În fotografie sunt reprezentați Carol I și Elisabeta a României, împreună cu nepotul lor, Ferdinand I, principe moștenitor al României, și soția acestuia, Maria a României. Alături de ei se află copiii lor, între care viitorul rege Carol al II-lea.
Sursă foto: Biblioteca Academiei Române
Casa Memorială ”Ion Creangă”
Foarte mulți dintre noi ne amintim cu drag de poveștile din copilărie scrise de Ion Creangă, dar și de celebra operă ”Amintiri din copilărie” în care autorul a descris, prin cuvinte și fraze celebre, peripețiile lui din copilărie. Casa Memorială ”Ion Creangă” este situată în localitatea Humulești, în prezent o suburbie a orașului Târgu Neamț din județul Neamț. Reprezintă un muzeu memorial realizat în casa în care s-a născut și a copilărit marele povestitor Ion Creangă. Crearea acestui muzeu a avut ca scop promovarea vieții copilăriei și a operelor autorului în special a lucrării ”Amintiri din copilărie”, dar și a valorii etnografice a locuinței și a anexelor gospodărești. Casa în care a copilărit autorul are dimensiuni reduse, este construită din bârne de lemn și acoperită cu scânduri subțiri din lemn de brad. Prezintă trei încăperi, respectiv tinda (prispa), camera de locuit și cămara. În camera de locuit erau prezente soba mare cu cuptor de dormit, masa, lada de zestre, laviță pentru șezători, culme pe care erau așezate hainele de sărbătoare, icoane și unelte de țesut și tors. La geamuri erau puse ștergare. În prezent aceste obiecte se regăsesc în interiorul încăperii. Casa a fost construită în anul 1830 de bunicul din partea tatălui, Petrea Ciubotariul. Acesta a dăruit-o, în anul 1835, ca zestre fiului său Ștefan când s-a căsătorit cu Smaranda, fiica lui David Creangă. Autorul a locuit aici permanent până în anul 1846, iar apoi doar ocazional până în anul 1855. După decesul părinților casa a rămas în grija surorilor Ecaterina și Maria, însă moștenitoarea a fost sora cea mai mică pe nume Ileana. Ulterior, Ileana s-a căsătorit însă nu a avut copii, astfel că a lăsat casa moștenire fiicei Mariei pe nume Sofia cu condiția ca aceasta să locuiască împreună cu ea și să o îngrijească. Sofia s-a căsătorit și a locuit cu familia sa în casă până în anul 1944 când a decis să o doneze Asociației Învățătorilor din Județul Neamț. Ulterior, de administrarea casei s-au ocupat doi dintre copiii Sofiei până în anul 1951 când a fost deschis oficial Muzeul Memorial ”Ion Creangă”.


Pădurea Hoia-Baciu
Pădurea Hoia Baciu sau „Pădurea bântuită”, ori „Cea mai înfricoșătoare pădure” de la noi și nu numai, așa cum mai este cunoscută, este localizată pe un deal în partea de vest a municipiului Cluj-Napoca. Are o suprafață totală de 295 hectare dintre care 12 hectare sunt protejate. Pădurea Hoia Baciu a căpătat și alte denumiri deoarece în interiorul său au loc diferite fenomene neobișnuite. Au apărut diverse legende și povești prin care se spune că este un loc bântuit, astfel pădurea a devenit un obiectiv turistic ce este vizitat atât ziua cât și noaptea. A fost inclusă pe o listă și în diverse topuri cu cele mai înspăimântătoare sau înfricoșătoare locuri din lume.
După anul 1960, pădurea a devenit faimoasă prin diferitele evenimente semnalate în incinta sa precum apariția unor sunete ciudate, voci, urme de oameni care se terminau brusc, fotografii în care apăreau diferite elemente inexplicabile și insesizabile cu ochiul liber, descărcarea acumulatorilor de la aparatele foto/video, pierderea semnalului de la telefonul mobil etc.
În urma acestor fenomene, să le spunem paranormale, vizitatorii i-au atribuit acestei pădurii numele de „Triunghiul Bermudelor din România”. Pădurea este formată din arbori precum stejar pufos, carpen, salcâm, gorun, pin, tei etc. iar o parte dintre ei au trunchiurile îndoite la bază.
Pădurea a fost studiată de mai mulți oameni de știință din diverse domenii precum biologie, chimie, tehnicieni militari, fotografi și chiar o echipă de la Discovery Channel a venit pentru a investiga fenomenele paranormale ce se petrec în această zonă.


Grădina Zmeilor
Localizată în Podișul Someșan, pe dealul Dumbrava, în satul Gâlgău Almașului din județul Sălaj, Rezervația Naturală Grădina Zmeilor a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6.03.2000 și se întinde pe o suprafață de aproximativ 3 hectare. Este o rezervație naturală de tip geologic și peisagistic ce cuprinde un ansamblu neregulat de stânci cu forme bizare și cu denumiri ciudate (Fata Cătanii, Zmeul și Zmeoaica, Moșu, Călugării, Soldații etc.). Formațiunile stâncoase sunt alcătuite din gresii și microconglomerate și s-au format în urma acțiunii agenților externi precum vântul, diferențele de temperatură și precipitațiilor, dar și a proceselor gravitaționale (prăbușiri, surpări) ce s-au desfășurat în timp. Alături de stâncile spectaculoase, în cadrul rezervației se întâlnește o bogată floră lemnoasă alcătuită din specii precum fag, carpen, plop tremurător, alun, tei, păducel, măceș și specii floristice de rostopască, tătăneasă etc. fauna este reprezentată prin mamifere, reptile, păsări, insecte etc. Accesul către Grădina Zmeilor se face pe drumul național DN 1G între localitățile Sânmihaiu Almașului și Tihău.


Mănăstirea Prislop
Una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din România este Mănăstirea Prislop.
Aceasta reprezintă unul dintre cele mai importante lăcașuri de pelerinaj ortodox și rugăciune din țară, fapt ce se datorează și părintelui Arsenie Boca, cel care este numit și „Sfântul Ardealului” și care are mormântul în incinta mănăstirii.
Mănăstirea este situată în județul Hunedoara, în apropierea localității Silvașu de Sus, la o distanță de aproximativ 10 kilometri de orașul Hațeg și la circa 30 de kilometri de orașul Hunedoara.
Biserica mănăstirii datează din secolul al XVI-lea și a fost declarată monument istoric. În decursul timpului a înregistrat numeroase reconstrucții și transformări. Nu se cunoaște data exactă când a fost zidită pentru prima dată mănăstirea, însă se știe că în anul 1564 domnița Zamfira, fiica lui Moise Voievod, a rezidit-o deoarece ajunsese o ruină. Se spune că în secolul al XVII-lea, acolo, a viețuit un călugăr pe nume Ioan, astăzi fiind cunoscut cu numele de Ioan de la Prislop. Din secolul al XVIII-lea și până în anul 1948 a fost mănăstire greco-catolică, iar din anul 1948 lăcașul a devenit ortodox. În urma acestei schimbări, Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan de la Sibiu l-a transferat pe ieromonahul Arsenie Boca, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus la Mănăstirea Prislop, acesta devenind starețul mănăstirii până în anul 1950 când lăcașul s-a transformat în mănăstire de maici. Părintele Arsenie Boca este considerat de mai mulți oameni „înainte văzător cu duhul” și „făcător de minuni”. În timpul anului mănăstirea este vizitată de numeroși turiști și credincioși care doresc să ajungă la mormântul părintelui Arsenie Boca și la chilia săpată într-o stâncă a Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop.


Stațiunea Băile Tușnad
Cheile Oltețului fac parte din categoria rezervațiilor naturale și a ariilor protejate prin lege începând cu anul 2000. Sunt localizate în comuna Polovragi din județul Gorj și realizează limita între Munții Parâng și Munții Căpățânii. S-au format în decursul timpului datorită eroziunii râului Olteț a rocilor calcaroase, rezultând un peisaj carstic spectaculos de tip chei cu o lungime de aproximativ doi kilometri. Străbătând la pas aceste chei, vom descoperi numeroase abrupturi calcaroase, grote, poduri peste râul Olteț și specii de plante. Se poate vizita Peștera Polovragi și Mănăstirea Polovragi. Se pot practica și sporturi extreme precum escaladare și alpinism. Cheile Oltețului impresionează prin sălbăticia și îngustimea lor, dar și prin formele de relief carstic ce pot fi observate parcurgând la pas drumul forestier ce șerpuiește aceste chei.



Dealul cu melci
Dealul cu Melci reprezintă o arie protejată de interes național situată în comuna Vidra din județul Alba. Este o rezervație paleontologică ce protejează un loc fosilifer cu gasteropode ce datează din perioada cretacicului superior. În urmă cu aproximativ 65-70 milioane de ani, acest loc era acoperit de apele Mării Tethys în care se regăsea un recif cu cochilii de melci. S-au descoperit 35 de specii, dar predomină gasteropodele marine din genul Acteonella, cu speciile Gigantea și Lamarcki Centura. Rezervația naturală paleontologică se întinde pe o suprafață de 0,67 hectare, iar aria protejată științific pe aproximativ 4,30 hectare. Este valoroasă atât ca peisaj cât și ca structură, în special pentru geologi. Gasteropodele sunt cimentate în stâncă și prezintă forme și mărimi diferite. Accesul către Dealul cu Melci se face dinspre barajul de la Mihoiești pe drumul DJ 762 către localitatea Nemeși. La intrarea în rezervație există un panou informativ pe care este menționat faptul că este interzis vizitatorilor să desprindă sau să deterioreze cochiliile de gasteropode din stâncă. Este stipulată și valoarea amenzii penale, iar obiectivul este supravegheat video.


Cheile Oltețului
Cheile Oltețului fac parte din categoria rezervațiilor naturale și a ariilor protejate prin lege începând cu anul 2000. Sunt localizate în comuna Polovragi din județul Gorj și realizează limita între Munții Parâng și Munții Căpățânii. S-au format în decursul timpului datorită eroziunii râului Olteț a rocilor calcaroase, rezultând un peisaj carstic spectaculos de tip chei cu o lungime de aproximativ doi kilometri. Străbătând la pas aceste chei, vom descoperi numeroase abrupturi calcaroase, grote, poduri peste râul Olteț și specii de plante. Se poate vizita Peștera Polovragi și Mănăstirea Polovragi. Se pot practica și sporturi extreme precum escaladare și alpinism. Cheile Oltețului impresionează prin sălbăticia și îngustimea lor, dar și prin formele de relief carstic ce pot fi observate parcurgând la pas drumul forestier ce șerpuiește aceste chei.


Ziua Internațională a Femeii
Ziua Internațională a Femeii este un eveniment anual care sărbătorește toate realizările excepționale ale femeilor din întreaga lume. Este un mod prin care se subliniază modul în care femeile influențează lumea.
Se cunoaște faptul că pe 8 Martie, femeile primesc diverse cadouri sau, mai ales, flori. În România, în toată luna martie sărbătorim renașterea naturii, dar și a femeii. Atmosfera de sărbătoare începe chiar cu prima zi, 1 Martie, când sărbătorim Mărțișorul. Cu alte cuvinte, 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, este o caldă reverență față de rolul femeii în viața societății și în viața oricărui om.
Ziua de 8 Martie a fost declarată drept o zi de luptă pentru drepturile femeilor acum mai bine de un secol. Pe 8 martie 1908, la New York, 15 000 de femei au mărșăluit pentru o serie de drepturi, obținute ulterior prin adevărate lupte civice. Câteva principii pentru care au luptat la acea vreme:
- program de lucru mai scurt;
- salarii mai bune;
- drept de vot.
În anul 1975, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat o rezoluție care declara Ziua Drepturilor Femeilor și a Păcii Internaționale. La doi ani după, la Copenhaga, această zi națională a devenit un eveniment internațional.
Mai târziu, în anul 1996, Națiunile Unite au început să propună o temă anuală de dezbatere, care să reliefeze drepturile și situația femeilor din întreaga lume.
În România sărbătorim pe 8 Martie Ziua Femeii. Obiceiul constă în oferirea de flori sau cadouri femeilor (soțiilor și partenerelor de viață, mamelor și bunicilor, colegelor de serviciu, vecinelor, prietenelor de familie ș.a.).
Sursă: https://www.twinkl.ro/event/ziua-internationala-a-femeii-2026
Obiceiuri de Mărțișor – Tradiții
Martisor este un obicei străvechi al primăverii care își are rădăcinile în vremea imperiului roman și are originea în credințele și practicile agrare.
Sărbătoarea mărțișorului are loc în prima zi a lunii martie, considerată ca prima lună a primăverii.
La Roma, începutul anului nou se sărbătorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu care personifica renașterea naturii.
În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărțișoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani, sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu, erau înșirate pe ață și se purtau la gât.
Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, era atribuită vieții, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înțelepciunii bărbatului.
De altfel, șnurul pus pe Martisor exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mișcare a materiei. El semnifică schimbul de forțe vitale care dau naștere viului.
Culorile alb și roșu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite și la bradul de nuntă și înmormântare.
În credința populară mărțișorul simbolizează funia anului care adună, prin împletirea celor două fire, cele 365 de zile calendaristice.
Culorile alb și roșu reprezintă cele două anotimpuri opuse, iarnă și vară, care în vechile societăți tradiționale reprezentau anotimpuri de bază, primăvara și toamna fiind considerate a fi doar anotimpuri de trecere.
Obiceiul spune ca mărțișorul trebuie ținut 9-12 zile și sa fie atârnat într-un pom înflorit pentru a aduce noroc și bunăstare celei care l-a purtat.
Conform credințelor bucovinene, mărțișorul este firul zilelor din an tors de Baba Dochia în timp ce urcă cu oile pe munte, asemănător firului vieții omului tors la naștere de către ursitoare.
În unele zone geografice, mamele leagă un Martisor cu o monedă de aur sau argint de mâna copiilor înainte de răsăritul zilei de 1 Martie, pentru a-i feri de boli.
Împletirea alb-roșie a șnurului se regăsește în steagul călușarilor, la bradul de nuntă, la podoabele junilor și în multe alte obiceiuri străvechi.
În Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată. Transilvănenii leagă șnurul alb-rosu de ferestre, uși și coarnele animalelor pentru a alunga duhurile rele.
În județul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie vor deveni mai frumoși și mai sănătoși.
În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru a fi iubite. Tot aici, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților (în mod tradițional mărțișoarele sunt făcute de ele însele).
În zona Moldovei pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind, la rândul lor, fetelor mărțișoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).

Știați că…?

Dragobetele este o sărbătoare tradițională românească, cu origini precreștine, legată de începutul primăverii, de renașterea naturii și de ritualurile fertilității?
În credințele populare, Dragobetele era considerat zeul tinereții și al iubirii, fiul Babei Dochia, protector al îndrăgostiților și al păsărilor care, în această zi, își aleg perechea?
Din perspectivă antropologică, Dragobetele marca un moment de trecere între iarnă și primăvară, fiind asociat cu ritualuri de purificare, socializare și inițiere a tinerilor în viața comunității?
În multe zone ale României, tinerii participau la obiceiuri precum „zburătoritul”, culesul florilor timpurii sau alergarea ritualică, gesturi simbolice care favorizau dragostea și căsătoria?
Etnografic, Dragobetele reflectă valorile comunității tradiționale românești, unde iubirea era strâns legată de natură, muncă agricolă și continuitatea neamului, nu de gesturi comerciale?
Spre deosebire de sărbătorile moderne ale iubirii, Dragobetele pune accent pe armonie, echilibru și apartenență comunitară, fiind o expresie autentică a mentalității rurale românești?
Astăzi, Dragobetele este redescoperit ca parte a patrimoniului cultural imaterial românesc, simbol al identității și tradițiilor autohtone?
Sursă foto: Muzeul Țăranului Român
Resurse digitale:
https://historia.ro/sectiune/general/dragobetele-sarbatoarea-dragostei-la-romani-568378.html
https://cimec.ro/etnografie2/sarbatori-si-obiceiuri-traditionale/sarbatori-si-obiceiuri-de-iarna/dragobetele/

Via Transilvanica
Via Transilvanica este considerată unul dintre cele mai spectaculoase trasee de drumeție la nivel mondial, legând Bucovina de Dunăre pe o distanță de aproximativ 1.400 km.
Drumul începe la Putna, în județul Suceava, traversează inima Transilvaniei și se încheie la Drobeta-Turnu Severin, în județul Mehedinți. Desfășurat pe teritoriul a 7 regiuni istorice și 10 județe, traseul străbate 12 situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pe parcurs, drumeții sunt ghidați de 950 de borne din andezit, sculptate artistic, care îi poartă prin peisaje sălbatice impresionante și prin sate românești autentice.
Inaugurat în anul 2022, Via Transilvanica traversează județele Suceava, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți. Destinat iubitorilor de mers pe jos și natură, traseul este cunoscut drept „drumul care unește” și oferă o experiență unică de descoperire a pădurilor neatinse, a patrimoniului cultural și a ecoturismului românesc. Parcurgând țara în diagonală, traseul leagă Mănăstirea Putna de malurile Dunării, trecând prin 107 unități administrativ-teritoriale.
De-a lungul Via Transilvanica pot fi vizitate numeroase obiective turistice deosebite, precum Poșmuș, Lacul Ursu din Sovata, Praid, Odorheiu Secuiesc, Sighișoara, biserica fortificată din Biertan, Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, Sarmizegetusa, Parcul Național Semenic – Cheile Carașului și Parcul Național Domogled–Valea Cernei.
Deși impresionant ca lungime, traseul este ușor de urmărit datorită bornelor unice din andezit, amplasate la fiecare kilometru, completate de marcaje vopsite și indicatoare direcționale. Recunoașterea internațională nu a întârziat să apară: Via Transilvanica a fost inclusă de revista Time în topul celor mai frumoase 100 de locuri de vizitat din lume, alături de destinații renumite precum La Maison Rabelais din Valea Loarei (Franța) și Cortina d’Ampezzo din Italia.
Viscri, județul Brașov
Viscri se numără printre cele mai atractive destinații turistice din România și este, totodată, cel mai cunoscut sat săsesc din Transilvania. Aflat în comuna Bunești, județul Brașov, acest mic sat cu aer medieval își are originile în secolul al XII-lea, perioadă în care secuii au fost așezați aici pentru apărarea graniței estice a regatului.
Vizitând Viscri, ai ocazia să faci o incursiune autentică în trecutul satului tradițional românesc. O simplă plimbare pe ulițe te va purta pe lângă case vechi cu acoperișuri din paie, grajduri și hambare, păstrate aproape neschimbate de-a lungul timpului. Îmbinarea dintre valoarea istorică și farmecul aparte al locului așază Viscri printre cele mai frumoase obiective turistice ale țării.
Satul este renumit și pentru biserica sa fortificată, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, considerată una dintre cele mai impresionante biserici fortificate din Transilvania. Edificiul datează din secolul al XII-lea, este realizat în stil gotic și este înconjurat de ziduri de apărare.
Atmosfera localității impresionează prin felul în care tradițiile au fost păstrate: localnicii stau încă la povești la poartă și întâmpină cu căldură pe oricine le trece pragul. Farmecul acestui sat transilvănean l-a cucerit chiar și pe Prințul Charles, care și-a declarat admirația pentru această așezare rurală deosebită.
Delta Dunării
Delta Dunării se numără printre cele mai spectaculoase comori naturale ale României și reprezintă, fără îndoială, un loc cu o puternică încărcătură emoțională pentru mulți români. Dacă nu ai vizitat-o încă, merită să o incluzi pe lista ta de călătorii înainte de a-ți forma o opinie despre frumusețea autentică a spațiului românesc. Această întinsă deltă adăpostește peste 300 de specii de păsări și pești, iar bogăția faunei, peisajele deosebite, plimbările pe canale, preparatele tradiționale savuroase și vegetația luxuriantă sunt doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui văzută cel puțin o dată în viață.
Dacă nu te-am convins încă, iată câteva informații mai puțin cunoscute:
- Este a doua cea mai mare deltă fluvială din Europa, după Delta Volgăi din Rusia.
- Aici pot fi observați pelicani, cormorani, precum și numeroase specii de rațe și gâște.
- Reprezintă un punct esențial de popas pentru multe păsări migratoare.
- Este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO și beneficiază de protecție legală pentru conservarea valorii sale ecologice unice.
- În Deltă se află mai multe sate orientate spre ecoturism, unde te poți caza la localnici și te poți bucura de gastronomia tradițională la prețuri accesibile.
Știați că…
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească, a fost posibilă datorită faptului că în Convenția de la Paris nu era interzisă explicit alegerea aceleiași persoane în ambele principate?
Alexandru Ioan Cuza a fost ales mai întâi domn al Moldovei, la Iași, fiind un compromis acceptat de diferitele grupări politice, deși nu era considerat inițial favoritul absolut?
Alegerea lui Cuza la București, pe 24 ianuarie 1859, a fost rezultatul unei presiuni populare puternice, deputații fiind practic obligați să voteze în unanimitate aceeași persoană?
Prin dubla alegere, Unirea Principatelor Române s-a realizat de facto, înainte de a fi recunoscută oficial de marile puteri europene?
Alexandru Ioan Cuza a devenit, astfel, primul conducător al statului român modern, punând bazele unei administrații și legislații unificate?
Unirea din 1859 este considerată un act de mare abilitate politică și diplomatică, fiind realizată fără conflict militar, într-un context internațional extrem de delicat?
Cascada Vălul Miresei
Iarna aduce cu sine transformări spectaculoase ale peisajelor naturale, oferind iubitorilor de natură și aventură experiențe cu totul aparte.
Pe lista destinațiilor de neratat din România pe timp de iarnă se regăsește și Cascada Vălul Miresei, din Munții Apuseni. În sezonul rece, cascada se transformă într-un spectaculos tablou natural: temperaturile scăzute determină înghețarea parțială a apei, creând un peisaj deosebit de fascinant. Pentru pasionații de escaladă, cățărarea pe gheață la Cascada Vălul Miresei reprezintă o experiență cu adevărat extraordinară, ce necesită însă echipament specializat, diferit și mai complex decât cel utilizat în escalada pe stâncă.

Vacanță în Maramureș
Cunoscută și sub denumirile de ”Cascada Miresii” sau ”Cascada de la Vidra”, acest obiectiv turistic natural este localizat în comuna Vidra, satul Nemeș, în nord-vestul județului Alba, în Munții Apuseni. Reprezintă o rezervație peisagistică cu o suprafață de 5 hectare. Pe un masiv stâncos calcaros se realizează căderea de apă de la aproximativ 18 metri înălțime, având o lățime de 25 metri. Abruptul calcaros de vârstă paleozoică de pe care se scurge apa încadrat într-o pădure de amestec (fag și conifere) dau o frumusețe aparte zonei. În timp, stânca alcătuită din calcar peste care cade cascada, își modifică forma din cauza proceselor de eroziune și depunere. Accesul la cascadă este facil, aceasta aflându-se la 500 metri de la drumul DJ 762 ce duce în comuna Avram Iancu, fiind astfel accesibilă pe tot parcursul anului.
Stațiunea Slănic Moldova


Orașul Slănic Moldova reprezintă o stațiune balneoclimaterică de interes național localizată în sud-vestul județului Bacău. Stațiunea este situată în depresiunea cu același nume la poalele Munților Nemira la o altitudine de 530 metri. Este traversată de râul Slănic, afluent al Trotușului. Prezintă un climat de depresiune intramontană cu temperaturi medii anuale de 7,4 ºC și o cantitate medie anuală de precipitații de 700 mm. Are o populație de aproximativ 4000 de locuitori. Numeroasele izvoare minerale de apă cu proprietăți terapeutice, descoperite în zonă, au stat la baza dezvoltării localității, iar ulterior au contribuit la declararea statutului de stațiune balneoclimaterică. Se regăsesc izvoare minerale cu ape carbogazoase, slab sulfuroase, bicarbonatate, clorurate, sodice, oligominerale, hipotone, hipertone etc., ce au fost descoperite în anul 1800. Începând cu anul 1877 au fost realizate primele instalații balneare. Cu ajutorul apelor din stațiune se pot efectua diferite tratamente pentru ameliorarea sau vindecarea diferitelor boli precum cele ale tubului digestiv, afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare, hepato-biliare, metabolice și nutriție etc. În timp, datorită apelor minerale prin valoarea lor terapeutică, Slănic Moldova a obținut numeroase medalii de aur și argint la expozițiile internaționale de la Viena, Paris, Frankfurt am Main etc. Specialiștii au comparat apele minerale din stațiunea Slănic Moldova cu cele din stațiunile cu renume internațional precum Vichy, Karlovy Vary, Marienbad, Aix-les-Bains etc. Datorită proprietăților terapeutice ale apelor minerale stațiunea Slănic Moldova a fost denumită „Perla Moldovei”.
Focul Viu – Andreiașu de Jos
Cunoscută și sub denumirile de ”Cascada Miresii” sau ”Cascada de la Vidra”, acest obiectiv turistic natural este localizat în comuna Vidra, satul Nemeș, în nord-vestul județului Alba, în Munții Apuseni. Reprezintă o rezervație peisagistică cu o suprafață de 5 hectare. Pe un masiv stâncos calcaros se realizează căderea de apă de la aproximativ 18 metri înălțime, având o lățime de 25 metri. Abruptul calcaros de vârstă paleozoică de pe care se scurge apa încadrat într-o pădure de amestec (fag și conifere) dau o frumusețe aparte zonei. În timp, stânca alcătuită din calcar peste care cade cascada, își modifică forma din cauza proceselor de eroziune și depunere. Accesul la cascadă este facil, aceasta aflându-se la 500 metri de la drumul DJ 762 ce duce în comuna Avram Iancu, fiind astfel accesibilă pe tot parcursul anului.


Chipul lui Decebal
Cazanele Dunării dețin numeroase obiective turistice, printre care și imensa sculptură care îl înfățișează pe regele Decebal. Cunoscută și sub denumirile de „Chipul lui Decebal” sau „Statuia lui Decebal”, impresionanta lucrare a fost realizată în perioada 1994-2004 de un grup de 12 sculptori-alpiniști, coordonați de sculptorul român Florin Cotarcea.
Ideea realizării acestui edificiu a fost a afaceristului Iosif Constantin Drăgan și l-a costat peste un milion de dolari. La baza edificiului sunt inscripționate pe stâncă cuvintele: „Decebalus Rex – Dragan Fecit”. Chipul lui Decebal se află pe malul stâng al Dunării în Golful Mraconia, între localitățile Dubova și Eșelnița, din județul Mehedinți. Are o înălțime de 55 metri și o lățime de 25 metri. Este cea mai mare lucrare de acest fel din Europa, până în prezent. La realizarea lucrării s-a folosit peste o tonă de dinamită și unelte clasice precum barosul, șpițul și ciocanul pneumatic. Nu s-au putut folosi utilaje grele, astfel că materialele și uneltele de lucru au fost transportate cu barca. Condițiile de lucru erau severe datorită temperaturilor ridicate vara, înălțimilor mari și viperelor.

Cascada Pișoaia
Cunoscută și sub denumirile de ”Cascada Miresii” sau ”Cascada de la Vidra”, acest obiectiv turistic natural este localizat în comuna Vidra, satul Nemeș, în nord-vestul județului Alba, în Munții Apuseni. Reprezintă o rezervație peisagistică cu o suprafață de 5 hectare. Pe un masiv stâncos calcaros se realizează căderea de apă de la aproximativ 18 metri înălțime, având o lățime de 25 metri. Abruptul calcaros de vârstă paleozoică de pe care se scurge apa încadrat într-o pădure de amestec (fag și conifere) dau o frumusețe aparte zonei. În timp, stânca alcătuită din calcar peste care cade cascada, își modifică forma din cauza proceselor de eroziune și depunere. Accesul la cascadă este facil, aceasta aflându-se la 500 metri de la drumul DJ 762 ce duce în comuna Avram Iancu, fiind astfel accesibilă pe tot parcursul anului.


Zimnicea – cea mai sudică localitate
Orașul Zimnicea este situat în județul Teleorman și reprezintă cea mai sudică localitate din România. Este localizat în Câmpia Română la o altitudine de 48 de metri, pe malul stâng al fluviului Dunărea. Se caracterizează printr-un climat temperat-continental de tranziție cu amplitudini mari ale temperaturii aerului între vară și iarnă și cu valori reduse ale precipitațiilor. Reprezintă un oraș port la Dunăre și a fost atestat documentar, în anul 1385, de către pelerinii creștini Peter Sparnau și Ulrich Tennstadt în jurnalul lor de călătorie. În decursul timpului orașul a fost menționat în mai multe scrieri istorice ca târg și punct vamal. A cunoscut o transformare urbană în urma reformei din anul 1864 când planul orașului a fost reorganizat, iar o atenție deosebită a avut-o configurarea spațiilor publice din zona centrală. Un impact major asupra orașului l-a avut cutremurul din 4 martie 1977 când orașul Zimnicea s-a numărat printre localitățile cele mai afectate de acest dezastru natural. Au fost afectate numeroase instituții publice, iar aproximativ 80% din case au fost distruse. Ulterior, începând din 6 martie 1977 a început programul de reconstrucție al orașului. Ca funcții economice dezvoltate în decursul timpului menționăm funcția comercială, agricolă și administrativă, orașul Zimnicea deținând în perioada 1837-1839 funcția de reședință de județ. În prezent orașul Zimnicea are o populație de aproximativ 12 500 locuitori, îndeplinește funcția de oraș port, iar economia locală se bazează pe ramuri de activitate tradiționale precum agricultura, industria metalurgică, industria textilă, industria alimentară, comerț și sectorul financiar-bancar. Tranzitul de mărfuri și de călători cu Bulgaria se realizează cu bacul.
Știați că…?
Fotografiile realizate de Samoilă Mârza sunt singurele imagini autentice care surprind atmosfera și mulțimile de la Marea Unire?
Fotograful a reușit să realizeze doar cinci cadre în ziua de 1 Decembrie 1918, deoarece era ceață și lumină slabă, iar echipamentul său greoi, pe plăci de sticlă, făcea extrem de dificilă surprinderea momentelor istorice?
Samoilă Mârza a ajuns la Alba Iulia pe cont propriu, fără să fie trimis oficial, dar fotografiile sale au devenit documente istorice esențiale?
Samoilă Mârza a mers cu bicicleta circa 11 km, în dimineaţa de 1 Decembrie 1918, transportând pe portbagaj aparatul foto, trepiedul și clişeele de sticlă?
Dacă Samoilă Mârza nu ar fi fost prezent, nu am fi avut astăzi nicio fotografie originală de la Marea Unire, întrucât, fotograful oficial nu s-a prezentat la marele eveniment?
Deși nu a fost celebru în timpul vieții, astăzi, Samoilă Mârza este recunoscut ca un martor vizual al istoriei României, amintit ca „fotograful Unirii”?
Astăzi, aparatul de fotografiat se află la Muzeul Unirii din Alba Iulia?



Stațiunea Băile Felix
Localitatea Băile Felix face parte din comuna Sânmartin din județul Bihor și reprezintă o stațiune balneoclimaterică de interes național și internațional. Este situată la o distanță de 6 km de municipiul Oradea, în Câmpia Crișurilor la o altitudine de aproximativ 150 metri. Se caracterizează printr-un climat temperat-continental, cu veri calde și ierni mai blânde, cu o temperatură medie anuală de aproximativ 10,5ºC și cu slabe influențe oceanice ce provin din partea de vest a continentului. Are o populație de aproximativ 460 locuitori.
Stațiunea se remarcă prin izvoarele termale existente pe teritoriul său, acestea fiind descoperite în anii 1000 / 1200 sau conform altor cercetători prin anul 1700. Cert este că primele clădiri au apărut în acest loc între anii 1711-1721. Administratorul Mănăstirii din Sânmartin, călugărul Felix Helcher, a scos în evidență și a valorificat izvoarele termale existente pe teritoriul localității. Astfel, a apărut prima bază de tratament ce purta denumirea de ”Baia lui Felix”.
Cu timpul localitatea s-a dezvoltat, iar în prezent reprezintă cea mai mare stațiune balneară din România după numărul locurilor de cazare. Existența a numeroase izvoare minerale cu ape termale (cu o temperatură cuprinsă între 20 și 49 ºC), sodice, sulfatate, calcice etc., fac posibilă tratarea diferitelor afecțiuni neurologice, ginecologice, reumatice etc.. Stațiunea facilitează și practicarea turismului de relaxare.
Sfinxul și Babele din Bucegi
Cele două obiective turistice naturale din Munții Bucegi sunt cunoscute atât la nivel național cât și internațional și atrag anual un număr foarte mare de turiști dornici să vadă creația naturii în decursul timpului. Apa, vântul și înghețul/dezghețul sunt principalii agenți modelatori care au contribuit la formarea celor două monumente naturale situate pe platoul Bucegilor la o atitudine de aproximativ 2200 metri. Cele două formațiuni geologice sunt alcătuite din roci sedimentare – conglomerate. ”Babele” mai sunt cunoscute și sub denumirea de ”ciupercile de piatră”, iar numele de ”Sfinx” se datorează asemănării sale cu un cap uman (privit numai din anumite unghiuri), ce măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime, dar și cu Sfinxul Egiptean.
Sfinxul și Babele, din Munții Bucegi, au fost subiectul unei dispute în instanță, ce a durat mai mulți ani, între județele Dâmbovița și Prahova pe tema revendicării celor două obiective turistice. În final instanța a dat câștig județului Dâmbovița.
Există numeroase legende cu privire la apariția celor două formațiuni geologice. Se spune că ar fi creația omului sau că între Sfinxul din Egipt și Sfinxul din Bucegi ar exista un tunel al timpului. Pe data de 28 noiembrie, lângă Sfinx, se adună mai mulți oameni deoarece se spune că la apusul Soarelui se formează o piramidă energetică cu rol tămăduitor.
Accesul pe platoul Bucegilor se face cu telecabina din orașul Bușteni sau cu autoturismul până la cabana Piatra Arsă, iar de aici se merge pe jos aproximativ 30-40 minute.


Mihai Viteazul
Știați că…
La 1 noiembrie 1599 – Mihai Viteazul, domn al Țării Românești, a intrat triumfător în cetatea Alba Iulia, după ce a înfrânt oştile cardinalului Andrei Bathory în bătălia de la Șelimbăr, devenind, astfel, și principe al Transilvaniei?
În 1600, Mihai Viteazul se intitula domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei, devenind, după cum apreciau contemporanii săi, un „restitutor Daciae” (adică cel ce refăcuse vechea Dacie)?
Cel mai celebru portret al lui Mihai Viteazul este gravura realizată de Aegidius Sadeler, în 1601, păstrată astăzi la Rijksmuseum, Amsterdam? (vezi fotografia de mai jos)
Marele scriitor spaniol Lope de Vega, contemporan cu voievodul, l-a descris ca fiind: „furios, lat în spate, cu înfățișare și statură de uriaș, ochi mari, fruntea netedă, păr cârlionțat și nas ascuțit,…strașnic vorbăreț și primul care se aruncă în luptă”?
Cimitirul Vesel
Cimitirul Vesel este situat în localitatea Săpânța din județul Maramureș și reprezintă un obiectiv turistic antropic important la nivel național și internațional. A fost fondat în anul 1935 de către sculptorul, poetul și pictorul Stan Ioan Pătraș (1908 – 1977), iar tradiția a fost continuată de către ucenicul lui pe nume Dumitru Pop-Tincu (1955 – 2022). Se spune că fondatorul acestui cimitir s-ar fi inspirat din cultura dacilor, unde moartea era considerată ca un eveniment vesel.
Primul epitaf funerar datează din anul 1935, iar ulterior s-au tot adăugat alte cruci, numărul acestora ajungând la 800. Crucile erau sculptate numai din lemn de stejar și pictate pe o singură parte sau pe ambele părți. Cele care sunt pictate pe ambele părți, descriu în versuri viața celui decedat, pe o parte, iar pe celalaltă parte este precizată cauza decesului.
Realizarea unei cruci durează câțiva ani deoarece după tăierea stejarului, lemnul este prelucrat și lăsat la uscat aproximativ 4 – 5 ani, iar ulterior se sculptează și se inscripționează cu imagini și diferite mesaje. Fondul de pe cruci, pe care sunt scrise mesajele, este albastru, de unde și denumirea de ”Albastru de Săpânța”.
Cimitirul Vesel, prin crucile sale considerate monumente de artă populară, reprezintă un adevărat muzeu în aer liber și este încadrat la Institutul Național al Patrimoniului în categoria monumente memoriale și funerare – grupa A – monument istoric de valoare națională și universală.
Localizată în județul Argeș în partea de sud a masivului Piatra Craiului, la 1 kilometru distanță de satul Dâmbovicioara, peștera Dâmbovicioara reprezintă o atracție turistică naturală. Peștera s-a format prin acțiunea pârâului Dâmbovicioara în stâncile calcaroase, ce datează din perioada Jurasic, rezultând un relief carstic.
Peștera are o singură galerie, se află la o altitudine de 941 metri, are o lungime de 555 metri, iar lățimea și înălțimea ei variază între 3 și 5 metri. Galeria peșterii se îngustează după aproximativ 150 metri, astfel accesul este mai dificil. Temperatura din interior este de aproximativ 10-12°C. Interiorul peșterii este amenajat pentru turiști, iar cei care o vizitează pot observa numeroase stalactite, stalagmite și diferite formațiuni calcaroase.
În timpul realizării lucrărilor pentru amenajarea în scop turistic a peșterii s-au descoperit oase ce aparțineau ursului de peșteră (Ursus spelaeus).
Vizita durează aproximativ 20-25 de minute, iar turiștii sunt însoțiți de un ghid care le oferă informații despre istoria și legendele peșterii.
Cheile Dobrogei
Formate în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani, Cheile Dobrogei reprezintă unul dintre cele mai atractive și spectaculoase obiective turistice din Dobrogea. Situate în județul Constanța, în apropierea localității Cheia, sunt străbătute de drumul național DN 22 și de pârâul Vistorna (după alte surse pârâul Ghelengic), afluent al râului Casimcea.
Au fost incluse în anul 2007 într-o arie protejată alături de rezervațiile naturale Gura Dobrogei, Peștera Gura Dobrogei și Peștera La Adam, ultimele două au o importanță majoră din punct de vedere paleontologc și arheologic. Cheile Dobrogei prezintă un peisaj carstic uimitor, diferit de cel din Munții Carpați.
Valea largă și pereții din calcar, înalți de aproximativ 40 m, cu recifi de corali dau naștere unui peisaj mirific cu cel mai vechi sector de chei din România.
Castelul Peleș
Știați că…
La 7 octombrie 1883, a fost inaugurat Castelul Peleș, unul dintre cele mai vizitate monumente istorice și arhitecturale din România, situat în Sinaia, la poalele Munților Bucegi?
Arhitectura Castelului Peleș îmbină stilul neorenascentist german cu influențe baroce și gotice, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase castele din Europa?
Inițiativa construirii acestei reședințe regale de vară a aparținut principelui (din 1881 rege) Carol I, și că, de-a lungul istoriei, castelul a găzduit numeroase personalități și oameni de stat europeni?
Ansamblul Peleș cuprindea mai multe construcții printre care și Pelișorul, Casa de vânătoare Foișor sau Uzina Electrică? Propria hidrocentrală electrică a făcut ca Peleșul să fie primul castel electrificat complet.
Aici au fost luate decizii importante pentru România, cum ar fi cea a neutralității, în 1914, dar și cea a intrării țării noastre în Primul Război Mondial, în 1916?
Munții Măcin
Localizați în partea de nord-vest a Podișului Dobrogei, mai exact în subunitatea Podișul Dobrogei de Nord considerată un mozaic petrografic, Munții Măcin s-au format în orogeneza hercinică și reprezintă cei mai vechi munți din România. Sunt alcătuiți din roci metamorfice (șisturi cristaline), magmatice și sedimentare. Prezintă o orientare nord-vest – sud-est. Prezintă înălțimi de peste 400 m în mai multe vârfuri, însă altitudinea maximă este de 467 m și se înregistrează în vârful Țuțuiatu, în apropiere de comuna Greci. Ocupă o suprafață de 217 km², au o lungime de aproximativ 45 km și o lățime maximă de circa 22 km. Se divid în trei sectoare, respectiv sectorul nordic (format din două șiruri de dealuri), sectorul sudic (format din două șiruri de dealuri) și sectorul sudic (format din mai multe șiruri de dealuri despărțite de văi seci). Vegetația este alcătuită din ierburi de stepă la baza munților și din pâlcuri de pădure formată din gorun, mojdrean, stejar pufos etc. Fauna este reprezentată prin diferite specii de păsări (șoimul dunărean), reptile (țestoasa dobrogeană, vipera cu corn dobrogeană), mamifere (popândău, hamster). Peisajele cu aspect ruiniform din Munții Măcinului se datorează procesului activ de dezagregare al rocilor. Au rezultat diferite forme precum monoliți de granit ce au fost erodați în timp și care au căpătat forme asemănătoare unor figurine extraterestre, precum „ou de dinozaur”. Există trasee de drumeție ce pot fi parcurse pe durata unei zile. Aici s-au filmat scenete pentru diferite filme western românești precum „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben” etc.
Clocota – cascada cu ape termale
La periferia stațiunii Geoagiu-Băi, din județul Hunedoara, este localizată una dintre cele mai frumoase atracții turistice din județ, respectiv Cascada Clocota. Aceasta s-a format pe râul Clocota, are o lățime de 22 m, iar diferența de nivel a căderii de apă este de aproximativ 20 m. În anul 2023 o parte din versantul cascadei, format din calcar și travertin, s-a prăbușit, însă în timp apa va remodela cascada. Râul Clocota colectează apa mai multor izvoare termominerale (16 izvoare) din zonă, astfel încât, în timpul iernii, apa râului nu îngheață. Pe versanții cascadei s-au dezvoltat organisme vegetale precum mușchi și plante agățătoare. Legenda spune că în perioada Imperiului Austro-Ungar un ofițer s-a îndrăgostit de o fată din zonă, iar părinții acesteia au obligat-o să se căsătoreasacă cu el, cu toate că ea iubea pe altcineva. Într-un final fata s-a aruncat de pe stânci în Cascada Clocota.
Fundata – cea mai înaltă localitate
Comuna Fundata este localizată în extremitatea sudică a județului Brașov în culoarul Rucăr-Bran, între Munții Bucegi și Piatra Craiului. Granița dintre Imperiul Austro-Ungar și Țara Românescă traversa comuna Fundata, astfel unii dintre localnici aveau locuința într-o țară și adăpostul animalelor în alta, fiind nevoiți să traverseze zilnic granița pentru hrănirea acestora. Este formată din satele Fundata, Fundățica și Șirnea. Fundata reprezintă localitatea situată la cea mai mare altitudine din țară, respectiv la 1360 metri. A fost atestată documentar în anul 1732. An de an au loc diferite evenimente culturale, specifice comunei, precum „Nedeia Munților” (luna iulie) și „Focul lui Sumedru” (luna octombrie), în satul Fundata și „Iarna la Șirnea” (luna ianuarie), „Zilele Șirnei” (luna iunie) și „Focul lui Sumedru” (luna octombrie), în satul Șirnea. Alături de aceste evenimente locale menționate, în cadrul comunei se practică diferite tradiții și obiceiuri reprezentative pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Tot aici s-a desfășurat prima competiție de schi de fond din România, la 23 februarie 1930. Se spune că Fundata este localitatea cu cel mai curat aer din România, iar peisajele montane din proximitatea comunei sunt spectaculoase, natura fiind la ea acasă. Turiștii care tranzitează comuna pot cumpăra diferite preparate tradiționale din gospodăriile oamenilor, precum brânză, cașcaval, pastramă etc.
Lacul de Smarald
Localizat pe teritoriul comunei Racoș din județul Brașov, în Complexul Geologic Racoș, lacul de Smarald s-a format în fosta carieră Brazi de unde se exploatau roci bazaltice la începutul anilor 2000. Ulterior prin adâncirea carierei s-a ajuns până la pânza freatică și astfel a apărut un mic izvor de apă. Alimentarea lacului se face din izvoare subterane, precipitații și topirea zăpezilor. Are o adâncime maximă de aproximativ 15 – 20 metri. Ecosistemul lacului cuprinde câteva specii de plante și pești. Se spune că localnicii au contribuit la popularea lacului cu pește. Culoarea de ”smarald” a lacului este dată de existența unor alge verzi și a particulelor de rocă aflate în lac care reflectă lumina solară. În timpul zilei, dar și în funcție de anotimp, culoarea lacului se schimbă datorită unghiului de cădere a razelor solare. Pe panoul cu informații despre lac este menționat faptul că scăldatul este interzis.
Transfăgărășan – un drum la înălțime
Printre cele mai spectaculoase drumuri din România, Transfăgărășanul, cunoscut și sub denumirea de DN 7C, are o lungime de aproximativ 150 km și face legătura între două provincii istorice, respectiv Muntenia și Transilvania. Drumul începe din localitatea Bascov, din județul Argeș și se termină în județul Sibiu în apropierea localității Cârțișoara. Timp de opt luni pe an, drumul este închis pe o porțiune de aproximativ 30 km între Piscu Negru (jud. Argeș) și Bâlea Cascadă (jud. Sibiu), din cauza condițiilor climatice nefavorabile, avalanșelor, căderilor de pietre etc. În zona Bâlea Lac, drumul ajunge până la altitudinea maximă de 2042 m. Construcția drumului s-a realizat în perioada martie 1970 – septembrie 1974, iar lucrările au început din ambele capete ale drumului. Au participat numeroși militari din cadrul Regimentului 1 Râmnicu Vâlcea și Regimentului 52 Alba Iulia, dar și alți muncitori atrași de salariul mai mare din acea perioadă. Pe traseul drumului au fost realizate numeroase lucrări de artă precum poduri, viaducte și tuneluri (5 tuneluri). Cel mai lung tunel (Capra-Bâlea) are o lungime de 884 m, o lățime de 6 m, o înălțime de 4,40 m și străpunge Muntele Paltinu. La inaugurarea drumului a participat și președintele Nicolae Ceaușescu. Drumul avea să poarte numele președintelui, însă acesta a refuzat și astfel s-a ajuns la denumirea de ”Transfăgărășan”. Datorită spectaculozității sale realizatorii de televiziune ai emisiunii ”Top Gear” au realizat filmări pe acest drum în anul 2009.
Cetatea Callatis
Cetatea Callatis, inclusă în Repertoriul Arheologic Național, se află pe teritoriul actualei localități Mangalia, în județul Constanța. A fost fondată de coloniști greci din Heracleea Pontică și a jucat un rol esențial ca oraș-port și centru comercial și meșteșugăresc în regiune.
Potrivit surselor istorice, cetatea a fost întemeiată spre sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr., însă cercetările arheologice sugerează prezența unei locuiri anterioare, datând din secolul al VIII-lea î.Hr. Organizarea acesteia reflecta principiile democrației grecești. Numele „Callatis” provine din greacă și este tradus, în unele interpretări, ca „cea mai frumoasă”. Se consideră că orașul antic a fost construit pe locul unei vechi așezări getice, cunoscută sub numele de Cerbatis sau Acervetis, la îndemnul Oracolului din Delphi.
Complexul arheologic cuprinde 12 obiective, printre care se numără vestigii ale cetății romane și romano-bizantine, o basilică, mai multe necropole, morminte paleocreștine cu inscripții, o necropolă tumulară, urme ale coloniei grecești, ziduri de apărare, mormântul „cu papirus”, un mormânt scitic cu boltă și alte elemente de fortificație, toate clasificate ca monumente istorice de importanță națională.
Situl se află în apropierea falezei Mangaliei, delimitat de repere precum Sanatoriul Balnear, Casa de Cultură, strada Constanței, Geamia Esmahan Sultan și intrarea în portul comercial. Aici pot fi vizitate astăzi rămășițele zidurilor de incintă și fragmente ale edificiului roman. Fostul port antic se află în prezent sub nivelul mării.
Cercetarea acestei zone a atras atenția unora dintre cei mai reputați arheologi români, printre care Vasile Pârvan, Radu Vulpe și Theofil Sauciuc-Săveanu. Mangalia este considerată cea mai veche așezare urbană locuită permanent din România și este singura fostă colonie greacă de origine dorică de pe țărmul vest-pontic.
Cetatea Histria
Denumirea Cetății Histria provine de la numele antic al Dunării, cunoscută de greci sub numele de Istros. Fondată în secolul al VII-lea î.Hr. de coloniști greci din Milet, Histria a cunoscut o continuitate urbană de aproximativ 13 secole, traversând epocii greacă, romană și bizantină. Așezarea era fortificată cu ziduri masive, partea de vest având nu mai puțin de zece turnuri și două porți de acces. Orașul beneficia de o rețea de alimentare cu apă care se întindea pe mai bine de 20 de kilometri, iar infrastructura urbană includea drumuri pavate cu piatră și edificii dedicate activităților culturale și educaționale, inclusiv în domeniul educației fizice.
În perioada greacă, orașul era organizat în două zone principale: acropola și zona civilă, un model arhitectural tipic orașelor antice elene, păstrat până la declinul cetății în secolul al VII-lea d.Hr.
Histria are o importanță aparte în istoria monetăriei, fiind locul unde s-au emis primele monede cunoscute de pe teritoriul actual al României — din argint, cu simbolul local reprezentând un vultur așezat pe un delfin. Primele cercetări arheologice sistematice din zonă au fost demarate în anul 1914, sub conducerea lui Vasile Pârvan.
Astăzi, vizitatorii pot explora Muzeul de Arheologie Histria, unde sunt expuse basoreliefuri, numeroase amfore, altare antice, fragmente arhitecturale precum porțiuni din fațada templului Marelui Zeu, precum și vestigii ale zidului defensiv cu turnuri și bastioane. Printre cele mai bine păstrate ruine se numără templele grecești, străzile pavate, locuințele antice, mai multe basilici creștine din secolul al VI-lea, Templul Afroditei, cel al lui Zeus, Forumul, piața centrală, rețeaua de străzi și chiar fragmente din vechiul sistem de canalizare.
Cele mai frumoase locuri de vizitat în Transilvania: o călătorie între legendă și autenticitate
Transilvania nu este doar o regiune a României, ci o lume în sine – un tărâm unde legendele se împletesc cu realitatea, unde natura și istoria coexistă armonios, iar tradițiile par să nu se fi pierdut niciodată. Fie că ești pasionat de arhitectură medievală, de trasee montane sau de povești cu domnițe și cavaleri, Transilvania îți oferă un decor spectaculos pentru o vacanță de neuitat. Iată care sunt cele mai frumoase locuri de vizitat în această regiune fascinantă:
Sighișoara – Unde timpul s-a oprit
Singura cetate medievală locuită din Europa de Est, Sighișoara te cucerește prin farmecul ei atemporal. Turnul cu Ceas, Scara Acoperită sau Casa Vlad Dracul sunt doar câteva dintre atracțiile care fac din oraș o adevărată bijuterie arhitecturală. Atmosfera boemă, străzile pietruite și festivalurile medievale completează perfect experiența.
Castelul Bran – Mit și realitate
Faimosul „Castel al lui Dracula” atrage anual mii de turiști, nu doar pentru povestea sa, ci și pentru arhitectura sa gotică impunătoare și poziționarea dramatică pe stâncă. Zona din jur, cu sate tradiționale și trasee prin Munții Bucegi, este perfectă pentru cei care vor să combine cultura cu natura.
Brașov – Între munte și istorie
La poalele Tâmpei se întinde unul dintre cele mai îndrăgite orașe din România. Brașovul oferă un mix irezistibil de obiective istorice – Piața Sfatului, Biserica Neagră, Bastionul Țesătorilor – și natură, fiind un punct ideal de pornire pentru excursii către Poiana Brașov sau Castelul Peleș.
Satele săsești – Rădăcini, liniște și povești
Viscri, Biertan, Saschiz sau Meșendorf sunt doar câteva dintre satele săsești incluse în patrimoniul UNESCO. Cu case colorate, porți sculptate și biserici fortificate, aceste locuri oferă o călătorie înapoi în timp, dar și o lecție despre viața simplă, tihnită și profund legată de pământ.
Alba Iulia – O lecție vie de istorie
Cetatea Alba Carolina este una dintre cele mai bine conservate fortificații de tip Vauban din Europa. Plimbarea printre bastioane, participarea la schimbarea gărzii și vizitarea Catedralei sau a Muzeului Unirii transformă orașul într-un veritabil muzeu în aer liber.
Cluj-Napoca – Pulsul cultural al Transilvaniei
Clujul e mereu în mișcare: festivaluri, expoziții, evenimente gastronomice, dar și o atmosferă prietenoasă, tânără. Printre atracții: Piața Unirii, Grădina Botanică, panorama de pe Cetățuie. Este și un bun punct de plecare spre Cheile Turzii, Salina Turda sau Apusenii.
Cheile Turzii – Natură pură și spectaculoasă
O rezervație naturală impresionantă, Cheile Turzii oferă un peisaj dramatic, ideal pentru drumeții și escaladă. Faleza de calcar, flora diversă și sunetul apei ce curge printre stânci creează un cadru de basm pentru iubitorii de natură.
Sibiu – Între trecut și prezent
Fostă Capitală Culturală Europeană, Sibiul îmbină cu eleganță trecutul medieval cu modernitatea culturală. Piețele pavate, Podul Minciunilor, Muzeul Brukenthal și „ochii” caselor sunt parte dintr-o identitate unică, rafinată și relaxată.
Maramureș – Tradiție vie și suflet românesc
Deși geografic la marginea Transilvaniei, Maramureșul merită un loc special în această listă. Case din lemn, porți sculptate, biserici UNESCO, dar și Mocănița sau Cimitirul Vesel fac din acest ținut un loc autentic, viu și profund emoționant.
Concluzie
Transilvania nu este doar o destinație – este o experiență. Fiecare cetate, sat sau cărare de munte spune o poveste, iar fiecare vizitator pleacă de aici cu amintiri de neșters. Alege-ți traseul, pregătește-ți aparatul foto și lasă-te purtat de farmecul unei regiuni care pare ruptă din povești.
Istoria petrolului românesc
Știați că România are una dintre cele mai vechi tradiții petroliere din lume? Descoperirile arheologice arată că petrolul era folosit pe teritoriul actualei țări încă din Antichitate, iar denumirile „petrol” și „păcură” își au originea în latina vorbită de romani, semn clar că aceste resurse erau cunoscute și exploatate în Dacia.
În Evul Mediu, izvoarele de păcură erau atât de importante încât apăreau în documentele de donație către mănăstiri. Din secolul al XIX-lea, România a devenit un pionier în domeniu: în 1857, Bucureștiul a fost primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant, iar la Ploiești s-a deschis prima rafinărie modernă.
Inventatori români precum Virgil Măgureanu (ventilul de prevenire a erupțiilor) sau Lazăr Edeleanu (rafinarea cu bioxid de sulf) au revoluționat industria petrolului. În perioada interbelică, România se afla în topul mondial al producătorilor de țiței, imediat după SUA, Rusia și Mexic.
Chiar și în deceniile dificile ale războaielor și dictaturii, industria petrolieră românească a continuat să evolueze. În anii ’70, platforma marină Gloria, construită în România, a devenit simbolul capacității noastre tehnologice în forajul submarin.
Astăzi, istoria petrolului românesc nu este doar despre resurse naturale, ci despre viziune, ingeniozitate și curaj. Este o poveste despre oameni care au contribuit decisiv la modernizarea unei națiuni și la consolidarea identității noastre economice. De la torțe din bitum la platforme marine de foraj – România a fost mereu în pas cu vremea (și adesea înaintea ei).
Orașul Sulina
Cel mai estic punct al României și al Uniunii Europene, orașul Sulina este localizat în sud-estul țării în Delta Dunării. Este singurul oraș-port la Dunăre, dar și la Marea Neagră. Este poziționat pe ambele maluri ale Canalului Sulina și la o distanță de aproximativ 1 km de litoralul Mării Negre. Accesul în orașul Sulina se poate face numai pe cale fluvială. A fost atestat documentar în anul 950 într-un document emis în timpul împăratului bizantin Constantin Porfirogenetul, intitulat ”De Administrando Imperii”. De-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri precum Selina, Sunne, Solina și Sulina.
Orașul este localizat pe un grind fluvio-maritim nisipos și este situat la cea mai mică altitudine din România, respectiv 4 metri. Prezintă un climat temperat continental cu influențe maritime și continentale. Aici se înregistrează cea mai scăzută cantitate de precipitații din țară, respectiv 330 – 350 mm/an și cele mai multe zile cu soare. Are o populație de aproximativ 3100 locuitori, majoritar români, dar se întâlnesc și ruși lipoveni și ucraineni. În cadrul economiei, ramurile prezente sunt pescuitul, industria reparațiilor de nave în cadrul Șantierului Naval, industria alimentară, comerțul și turismul. Dintre obiectivele turistice existente menționăm Farul Vechi, Palatul Comisiei Europene a Dunării de Jos, Cimitirul maritim, Plaja maritimă etc.
Sulina reprezintă una dintre cele mai vechi așezări din țara noastră încărcată de istorie și frumusețe.
Mănăstirea Corbii de Piatră
Mănăstirea Corbii de Piatră reprezintă un ansamblu rupestru localizat în satul Jgheaburi, comuna Corbi din județul Argeș. A fost atestată documentar la data de 23 iunie 1512 în perioada lui Neagoe Basarab, dar se presupune că viața monahală a început din timpuri mai vechi, respectiv la începutul secolului al XIV-lea. Biserica nu a fost niciodată restaurată, iar pictura din interiorul său este în stil bizantin. Se spune că este lăcașul cu cea mai veche pictură din Țara Românească, probabil și din România.
Biserica este renumită prin localizare, pictură, dar și prin faptul că are două altare, unul pentru cultul ortodox și unul pentru cel catolic, fiind unică la noi în țară. În vechime biserica era cunoscută sub numele de ”Mănăstirea Meriș”. Mănăstirea a fost săpată într-un perete de stâncă înalt de 30 de metri și lung de aproximativ 15 metri. În stâncă a fost săpat și un spațiu, special realizat pentru domnitorul Neagoe Basarab, ce servea drept divan în aer liber pentru diferite judecăți publice.
Legenda spune că mănăstirea a fost săpată în stâncă de către ”uriașii” ce locuiau pe aceste locuri în trecut, dovada fiind ”Piciorul Uriașului” descoperit în stâncă în curtea așa numitei ”Căsuțe albastre”.
Peștera Polovragi
Localizată pe teritoriul județului Gorj în Munții Căpățânii, pe valea Oltețului, peștera Polovragi sau peștera lui Zalmoxe (liderul spiritual al geto-dacilor) reprezintă un obiectiv turistic important la nivel național. Este săpată într-un versant calcaros, se află la o altitudine de aproximativ 670 m și are o lungime de peste 9000 de metri (aproximativ 800 m se pot vizita). Temperatura din peșteră este de 8°C, iar aerul este umed. Sunt prezente numeroase formațiuni precum stalactite, stalagmite și coloane.
În interior este prezentă o colonie de lilieci de peșteră (aproximativ 300 de lilieci din Ordinul Microchiroptera). Cei peste 800 de metri de galerie vizitabilă sunt împărțiți în mai multe sectoare, cu denumiri specifice, caracterizate prin existența a mai multor formațiuni precum ”Scaunul lui Zalmoxe”, ”Cuptorul dacic” etc.
Peștera Polovragi are și ea o legendă care spune că vracii au utilizat o plantă rară numită polovraga ca remediu pentru diferite boli. Se mai spune că Zalmoxe a locuit în această peșteră, iar picăturile de apă care curg din tavanul peșterii ar fi lacrimile lui.
Ritualul Călușului
Călușul este un obicei străvechi care se mai păstrează încă în anumite sate din Oltenia și Muntenia. Reprezintă un dans popular românesc jucat de bărbați de diferite vârste în săptămâna Rusaliilor între răsăritul și apusul soarelui. Denumirea provine de la cuvântul ”Căluș” și reprezintă partea realizată din lemn de la frâul calului. Dansul este realizat de un grup format dintr-un număr impar de dansatori, bărbați, acompaniați de un acordeonist și un violonist. Călușarii sunt așezați într-o ordine ce este respectată cu strictețe astfel: mut, vătaf, ajutor de vătaf, călușari și stegar. Vătaful a moștenit ritualul (diferite descântece și pașii de dans) de la strămoșii săi, el fiind cel care iniția ulterior tinerii.
Călușarii sunt îmbrăcați în straie specifice de sărbătoare formate din pălării colorate, cămăși brodate, pantaloni populari cu ciucuri și clopoței, iar în picioare purtau diferite încălțări. În mijlocul grupului de călușari este mutul, acel om mascat ce are un rol foarte important. El intervenea în grupul de călușari atunci când aceștia oboseau, datorită mișcărilor din timpul dansului și intervenea prin diferite mișcări comice, dând astfel posibilitatea unui timp scurt de repaus călușarilor.
Grupul de călușari merge din casă în casă pentru a aduce sănătate și prosperitate localnicilor. Legenda spune că nu trebuie să te cerți cu cineva în acea zi, iar cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor este ”luat din Rusalii” și pedepsit de ”lele”. ”Lelele” sunt ființe fantastice ce se regăsesc prin văzduh și iau mințile oamenilor. Pe durata sărbătorii Rusaliilor sunt interzise activitățile la câmp sau în gospodărie.
Comuna Marginea – centru de artă populară
Comuna Marginea este localizată în județul Suceava la contactul dintre două unități de relief diferite, respectiv Grupa Nordică a Carpaților Orientali și Podișul Sucevei. Este traversată de râul Sucevița, afluent al râului Suceava. Este singurul sat al comunei cu același nume și reprezintă un centru turistic important, fiind situat la intersecția unor trasee turistice. Denumirea comunei provine de la localizarea sa la marginea unei păduri.
Este recunoscută la nivel național și internațional datorită ceramicii negre din care au fost realizate diferite obiecte și vase. Are o populație de aproximativ 11 000 locuitori. Ocupațiile de bază sunt creșterea animalelor, silvicultura, prelucrarea ceramicii, agroturismul, prelucrarea lemnului etc. Obiectele din ceramică neagră realizate la Marginea sunt obținute prin procese de ardere și lustruire. Lutul argilos se prelucrează manual în ateliere, obținându-se astfel diferite vase pentru gătit, prelucrarea laptelui și în scop ornamental.
Stațiunea Băile 1 Mai
Stațiunea Băile 1 Mai este localizată în comuna Sânmartin din județul Bihor, în apropiere de orașul reședință Oradea. Este o stațiune balneoclimaterică de interes național, se află la o altitudine de 140 m și are un microclimat cu veri calde și ierni blânde (temperatura medie anuală este de 10,5°C, iar cantitatea medie anuală de precipitații de 650 mm). Stațiunea este situată în Câmpia înaltă a Miersigului și străbătută de pârâul Peța.
Datorită climatului favorabil, a nămolului și a izvoarelor minerale, termale, calcice, sulfatate descoperite pe teritoriul său, stațiunea a devenit cunoscută pentru tratarea diferitelor afecțiuni medicale. Se remarcă și prin prezența unei specii tropicale de plante – Lotusul Termal (Nymphaea Lotus Thermalis) – declarată monument al naturii.
Tot aici regăsim ”Lacul termal cu nuferi” și ”Rezervația Naturală Pârâul Peța” ambele declarate monumente ale naturii. În decursul timpului, stațiunea a fost cunoscută sub diferite denumiri precum: ”Băile Sf. Ladislau”, ”Băile Episcopiei”, ”Băile de la Haieu” etc.
Știați că…
La 15 mai 1838, s-a născut în satul Pitaru, județul Dâmbovița, părintele picturii românești moderne, Nicolae Grigorescu?
În tinerețe a fost iconar și zugrav de biserici, pictând biserica Mănăstirii Zamfira, pe cea de la Agapia și multe altele? Modele îi erau țăranii din zonă, iar chipul unuia dintre îngerii pictați la Zamfira este cel al fetei de care era îndrăgostit tânărul pictor, pe când avea 15 ani?
Admirând opera lui Grigorescu de la Mănăstirea Agapia, Mihail Kogălniceanu a facilitat primirea de către pictor a uneia dintre cele trei burse de 260 de galbeni din bugetul Moldovei pe 1862?
În timpul Războiului de Independență (1877-1878), a fost numit pictor de front, unde a realizat numeroase schițe și lucrări inspirate din viața soldaților români. Întors de pe front, Grigorescu a lucrat vreme de 7 ani la impresionanta operă Atacul de la Smârdan, aflată azi în custodia Muzeului Național de Istorie a României.
Știați că…
La 9 mai 1877, a fost proclamată Independența României, oficializată a doua zi de principele Carol I și câștigată prin participarea românilor la războiul ruso-turc din 1877-1878, devenit pentru noi Războiul de Independență? La 10 mai 1881, a avut loc festivitatea de încoronare a Regelui Carol I, ca urmare a obținerii Independenței, România devenind Regat?
Coroana de Oțel a regilor României a fost realizată din oțelul unui tun capturat la Plevna, în timpul Războiului de Independență și a fost schițată în tuș de pictorul Theodor Aman? În septembrie 1912, la Sala Eforie, a avut loc premiera filmului Independența României, primul lungmetraj românesc, un proiect avangardist al epocii?
Știați că…
La 1 mai 1923 se năștea Ion Popescu-Gopo, regizor, scenarist, animator și grafician – considerat părintele filmului românesc de animație modern?
Personajul scurtmetrajelor lui de animație se numește Omulețul sau Omulețul lui Gopo, iar pseudonimul artistului, Gopo, vine de la numele de familie al părinților săi (Gorenco și Popescu)?
În 1957, Gopo a obținut marele premiu Palme d’Or, la secțiunea animație, la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Scurtă istorie”? Scurtă Istorie (A Brief History) – 1956 – Ion Popescu Gopo
În 1981 a regizat unul dintre cele mai iubite filme românești pentru copii – Maria Mirabela – film muzical, inspirat din povestea lui Ion Creangă „Fata babei și fata moșneagului”? Maria Mirabela. 1981
Din 2007, în România există „Premiile Gopo” acordate anual celor mai importante realizări cinematografice naționale?
Barajul și Lacul de acumulare Vidraru
Barajul Vidraru a fost construit în perioada 1960 – 1966, pe râul Argeș, între Munții Frunții (vest) și Munții Ghițu (est), pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor. Are o înălțime de 166,6 m fiind cel mai înalt, dar și cel mai mare baraj arc din țară. Lungimea coronamentului este de 307, iar grosimea acestuia este de 25 m la bază și 6 m la coronament. Pentru construcția barajului s-au utilizat 480 000 m³ de beton. Centrala are o putere instalată de 220 MW și este amplasată subteran la 104 m sub nivelul râului Argeș.
Lacul de acumulare Vidraru are o suprafață de 870 ha, o lungime de 14 km și o adâncime de 155 m. Colectează apa râurilor Capra, Buda și ale altor afluenți. Pe lac există un debarcader de unde se pot face plimbări cu vaporașul, iar pe baraj se pot practica sporturi extreme precum bungee jumping.
Lângă Barajul Vidraru este amplasat Monumentul electricității sau „Omul de Fier”, opera sculptorului Constantin Popovici. Statuia are 10 m înălțime și a fost finalizată în anul 1970.
Stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru
Situată la 18 km de orașul Buzău, în comuna Merei, Sărata Monteoru reprezintă o stațiune balneoclimaterică importantă, de interes general. Localizată în depresiunea Sărata, la baza dealului Istrița, stațiunea beneficiază de un climat temperat continental moderat cu o valoare medie a temperaturii anuale de 10°C, iar a precipitațiilor de 550 mm/an. Cunoscută încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea pentru izvoarele de apă cu proprietăți curative, a fost inaugurată oficial la 1 iulie 1895 ca stațiune balneară. În anul 1860, grecul Grigore Constantin Monteoru (numele oficial Grigore Stavri), cunoscut ca întemeietorul stațiunii, a cumpărat o bună parte din terenurile de la Monteoru bogate în zăcăminte de petrol și a dat în folosință una dintre primele galerii de exploatarea acestor resurse. Ulterior, prin descoperirea izvoarelor calcice, iodurate și sulfuroase cu proprietăți tămăduitoare, dar și a aerului puternic ionizat, stațiunea a devenit cunoscută la nivel național. Ca atracții turistice menționăm Vila și Capela Monteoru, Parcul Dendrologic, bazinul cu apă sărată, izvoarele cu apă sărată și nămol, dar și mina de petrol devenită în prezent monument istoric.
Știați că…
Sfântul Gheorghe, pe care l-am celebrat săptămâna trecută, în data de 23 aprilie, este ocrotitorul ostașilor și simbol al curajului, iar imaginea sa învingând balaurul apare pe unele dintre cele mai emblematice biserici medievale din Moldova?
Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneț a fost ctitorită de Ștefan cel Mare, în 1488, în doar trei luni și trei săptămâni, conform pisaniei bisericii, iar pe contrafortul sudic al acesteia se găsește una dintre cele mai impresionante reprezentări ale Sfântului Gheorghe omorând balaurul?
Biserica mănăstirii Voroneț este adesea numită „Capela Sixtină a Estului” datorită frescelor și a culorii albastre unice, care încă se păstrează foarte bine?
Mănăstirea Voroneț face parte din patrimoniul mondial UNESCO, încă din 1993, alături de alte șapte biserici din Bucovina, constituind grupul „Bisericile pictate din nordul Moldovei”? (Churches of Moldavia – Videos – UNESCO World Heritage Centre)
Foto: arhiva personală a dnei. prof. Nicoleta Drăgoi
Paștele în Bucovina
prof. dr. Adelin Nedelea
profesor de Geografie în cadrul LTN
Bucovina reprezintă una dintre regiunile istorice ale României ce se remarcă printr-o istorie bogată și un amestec de culturi. Este localizată în nordul țării pe teritoriul județului Suceava, în mare parte, dar și dincolo de graniță respectiv în Ucraina. Denumirea de Bucovina provine de la cuvântul slav ”buk” (fag), în traducere Țara Fagilor.
Prin conservarea și promovarea tradițiilor, datinilor și obiceiurilor vechi de sute de ani și transmise mai departe generațiilor viitoare, putem spune că Bucovina reprezintă un tărâm de basm. Petrecerea Sărbătorilor Pascale în această regiune a țării, te va ajuta să descoperii tradițiile unice respectate cu strictețe și ridicate la rang de artă precum încondeiatul ouălor. Activitățile desfășurate în Săptămâna Mare și participarea la Slujba de Înviere au o însemnătate și încărcătură spirituală majoră. Masa de Paște este încărcată cu mâncăruri tradiționale precum drob, friptură de miel, borșul de miel, iar ca deserturi pasca și cozonacul.
În localitatea Ciocănești din județul Suceava se desfășoară în fiecare an Festivalul Național al Ouălor Încondeiate. Bucovina reprezintă o atracție turistică importantă la nivel național și internațional, o regiune a țării încărcată cu istorie și tradiții ce îi putem atribui denumirea de „colț de rai”.














Cheile Turzii – Natură pură și spectaculoasă










